Oamenii legii din SUA s-au echipat cu radare care pot „vedea” prin pereţii caselor, iar opinia publică nu e încântată

Autor: Adrian Popa 07.03.2017
Oamenii legii din SUA s-au echipat cu radare care pot „vedea” prin pereţii caselor, iar opinia publică nu e încântată

Cel puţin 50 de agenţii din SUA – printre care poliţia, FBI şi US Marshals – au primti radare care pot „vedea” prin pereţii caselor. Dispozitivele le permit oamenilor legii să vadă dacă este sau nu cineva într-o clădire.

 

Măsura a fost criticată dur şi nu a fost bine primită de opinia publică, care consideră că este o nouă metodă de supraveghere a populaţiei. „Tehnologiile care îi permit poliţiei să se uite în interiorul unei case sunt printre uneltele intruzive pe care oamenii legii le folosesc”, a declarat Christopher Soghoian, specialist în tehnologie la American Civil Liberties Union. US Marshals a cheltuit deja 180.000 de dolari pe astfel de radare. Un astfel de dispozitiv costă 6.000 de dolari.

 

Tehnologia implică probleme legale, deoarece Curtea Supermă a SUA a transmis că ofiţerii au nevoie de mandat pentru a folosi senzori şi alte dispozitive pentru a vedea dacă într-o locuinţă se află sau nu cineva.

Radarul, numit RANGE-R, poate detecta respiraţia unei persoane de la o distanţă de 15 metri.

 

Oamenii legii spun că aceste dispozitive sunt necesare pentru siguranţa lor. De exemplu, înainte de a intra cu forţa într-o clădire radarul le arată la ce rezistenţă se pot aştepta.

 

 

Aceste dispozitive sunt folosite deja de doi ani şi sunt cunoscute puţine informaţii despre modul în care sunt utilizate. S-a aflat despre acestea abia în decembrie 2016 când un judecător a criticat folosirea unui astfel de radar de către poliţiştii care au arestat un bărbat aflat în propria locuinţă. O femeie a dat deja în judecată poliţia după ce a aflat din documentele depuse în instanţă că a fost urmărită, înainte ca locuinţa să îi fie percheziţionată, cu un radar RANGE-R.