Ochelari 3D Gucci, pentru cei cu gust pentru modă şi buzunarul plin

01.11.2010
Ochelari 3D Gucci, pentru cei cu gust pentru modă şi buzunarul plin

Faptul că ochelarii 3D lasă mult de dorit din punct de vedere
estetic este binecunoscut pentru cei mai mulţi dintre noi, însă
creatorul de modă Gucci a realizat deabia acum potenţialul imens pe
care această piaţă a echipamentelor 3D îl are aproape complet
neexploatat.

Atras probabil de sumele exorbitante pe care pasionaţii de
tehnologie sunt dispuşi să le plătească pentru a fi în pas cu cu
cele mai noi apariţii, Gucci va lansa în luna decembrie
primii săi ochelari 3D
, bazaţi pe un design unisex foarte
popular la sfârşitul anilor 80, inspirat de ochelarii pentru
aviaţie.

Ochelarii 3D marca Gucci beneficiază de lentile cu polarizare
circulară, corecte din punct de vedere optic şi compatibile
cu sistemele cinema bazate pe tehnologie Real D
. Mulţumită
finisajului reflexiv multistrat, ochelarii promit o percepţie mai
bună a contrastului, permiţând totodată trecerea a nu mai puţin de
98% din lumina vizibilă, pentru a evita nedoritul efect de umbrire
caracteristic ochelarilor 3D obişnuiţi.

Cei ce doresc să vizioneze filme 3D şi să arate bine în acelaşi
timp vor fi nevoiţi să scoată din buzunar nu mai puţin de
225 dolari
. Între timp nu putem spera decât că şi alţi
creatori de modă vor urma exemplul dat de Gucci, eventual la un
nivel de preţ mai uşor accesibil.

Urmărește Go4IT.ro pe Google News