(P) Parrot AR.Drone 2.0 – spionul zburător, cu filmare 720p

Autor: Daniel Ion 07.08.2012
(P) Parrot AR.Drone 2.0 – spionul zburător, cu filmare 720p

Acest material este un advertorial.

Aşa cum îi spune şi numele, Parrot AR.Drone 2.0 este un upgrade al quadrocopterului testat cu un an în urmă. Jucăria nu are o telecomandă dedicată în cutie. În schimb, un smartphone sau o tabletă cu iOS sau Android se pot transforma oricând într-o telecomandă perfectă. Mai mult, cei care au veleităţi de spioni se pot folosi de cele două camere ale lui AR.Drone 2.0 pentru a captura imagini şi clipuri video. Pentru că vorbim de versiunea 2.0, camera principală a quadrocopterului a fost îmbunătăţită pentru a filma 720p, iar imaginile pot fi acum stocate pe un stick USB ori în memoria terminalului de comandă.

Parrot AR.Drone 2.0 în zbor

Construcţie

Dacă prima versiune a lui Parrot AR.Drone folosea un design rotunjit, versiunea 2.0 vine cu forme uşor angulare. Scheletul a fost păstrat, elicele fiind fixate pe aceleaşi braţe din fibră de carbon. Carcasa ce adăposteşte modulul de control este construită din polipropilenă injectată cu un metal pentru rezistenţă sporită. Chiar şi aşa, Parrot AR.Drone 2.0 este o jucărie foarte uşoară. Cu carcasa de interior, din polistiren expandat, ea cântăreşte 420g. Când este folosită carcasa pentru exterior, greutatea scade la 380 g.

Diferenţele între cele două versiuni ale lui AR.Drone sunt vizibile doar când cele două modele se află unul lângă celălalt. Quadrocopterul 2.0 are o carenă mai compactă, carcasa de interior fiind foarte puţin modificată. Senzorii de distanţă cu ultrasunetele de pe faţa inferioară au fost acoperiţi cu un strat subţire ce nu permite apei să adere. Locaşul pentru baterie a rămas acelaşi, păstrând compatibilitatea cu acumulatorii primei versiuni. Nu poţi să ignori însă portul USB care a fost ataşat aricilor pentru fixarea bateriei. El poate fi folosit pentru conectarea unui stick USB, pe care să fie înregistrate clipuri şi imagini.

Parrot AR.Drone 2.0 cu capacul pentru exterior

Modulul de comandă

Pentru ca un sistem atât de complex să poată funcţiona este necesar un sistem de control avansat. Un chipset cu procesor ARM Cortex-A8 la 1 GHz, ajutat de 1 GB RAM se ocupă cu menţinerea lui Parrot AR.Drone 2.0 în echilibru. Conexiunea între dronă şi smartphone sau tabletă se face prin intermediul unei reţele WiFi 802.11b/g/n. Drona creează reţeua, pe smartphone se descară aplicaţia AR.Flight 2.0, el se conectează la dronă şi la rularea aplicaţiei, începe distracţia.

Pentru a menţine drona în aer sunt citite informaţii de la un giroscop pe trei axe, un accelerometru şi un magnetometru cu precizie de şase grade. Când se ridică în aer pentru prima dată, AR.Drone 2.0 va pluti la 1 m înălţime. Senzorii cu ultrasunete stabilesc distanţa faţă de sol. De asemenea, drona poate fi limitată la o altitudine de 6 m.

Parrot AR.Drone 2.0 cu capacul detaşat

Filmare şi poze

Unul din principalele upgrade-uri oferite de Parrot AR.Drone 2.0 este filmarea 720p. Un minut de filmare HD ocupă aproximativ 30 MB. Producătorul primeşte o bilă albă deoarece permite stocarea clipurilor şi imaginilor capturate fie pe dispozitivul de comandă, fie pe un stick USB la bordul dronei. Mai jos găsiţi două sample-uri salvate în memoria telefonului cu care s-a realizat testul.

Imagine realizată de camera principală a lui AR.Drone 2.0

Filmare 720p – 27 MB

Încărcător nou şi acumulatori noi

Noua dronă este livrată cu un încărcător care se fixează direct în priză. Acumulatorul nou are patru pini şi se ataşează la încărcător, în comparaţie cu versiunea din prima generaţie care se conecta printr-un cablu. Din fericire, producătorul a avut grijă să păstreze acelaşi conector pentru ataşarea la dronă, aşa încât bateriile din prima generaţie să poată fi folosite. Autonomia noilor acumulatori de 1.000 mAh este doar uşor mai bună. O încărcare oferă până la 15 minute de zbor.

Jocurile cu Parrot AR.Drone

AR.Drone 2.0, la fel ca modelul anterior are mult potenţial ca şi dispozitiv de joacă unul contra altul. Acum, tentativele de spionaj de la distanţă sunt mai atractive cu filmarea 720p. Aplicaţia AR.Pursuit pune în valoare însă atât mobilitatea dronei, cât şi camera frontală, implicând în acelaşi timp doi jucători. Folosind abţibildurile din pachet, fiecare dronă poate fi mai uşor de recunoscut pe ecranul celuilalt jucător şi spre ea se vor îndrepta tiruri de mitralieră şi rachete virtuale.

Parrot AR.Drone 2.0 văzută de jos

Preţ şi disponibilitate

Parrot AR.Drone 2.0 este disponibilă în magazinele Orange la preţul de 319 € cu TVA.

Concluzie

Parrot AR.Drone 2.0 este o îmbunătăţire a unei jucării foarte interesante. Mobilitatea şi stabilitatea au fost îmbunătăţite, iar facilităţile oferite le depăşesc pe cele ale unui simplu elicopter cu telecomandă. Camera video cu filmare 720p este foarte apreciată, iar cele două opţiuni de salvare a clipurilor sunt foarte binevenite. Compatibilitatea cu bateriile anterioare este un plus, fiecare oferind 10-15 minute de joacă. Nu avem nicio îndoială că Parrot AR.Drone 2.0 este un gadget hi-tech care va putea fi îmbunătăţit la rândul său.