Prima rachetă spaţială românească lansată cu succes!

Prima rachetă spaţială românească lansată cu succes!

Asociaţia Română pentru Cosmonautică şi Aeronautică
(ARCA) a lansat cu succes la începutul acestei
luni prima rachetă spaţială românească – Helen
2
.

Helen 2 este o rachetă suborbitală destinată
testării propulsiei, procedurilor de zbor şi echipamentelor care
vor fi folosite în următoarele misiuni, în cadrul competiţiei
Google Lunar X Prize.

Amplul program pe care ARCA îl derulează are ca scop final
lansarea unui vehicul spaţial pe Lună, deplasarea
vehiculului pe suprafaţa acesteia şi trimiterea informaţiilor
colectate acolo către Pământ. Dacă misiunea finală va reuşi, ARCA
va câştiga unul dintre premiile de milioane de dolari puse la
bătaie de către Google.


Galerie foto lansare Helen 2

Mai multe despre competiţie puteţi citi aici. În cele ce urmează puteţi citi
despre cum a decurs lansarea rachetei Helen 2.

La data de 1 octombrie 2010, orele 07:00, nava militară NSSL 281
Constanţa, însoţită de ambarcaţiunile rapide Fulgerul şi Bombard,
au executat manevra de ieşire din Dana Militară 0 şi s-au îndreptat
spre zona de siguranţă LRD Helen, din largul Mării Negre.

La bordul navelor era îmbarcată echipa ARCA împreună cu racheta
Helen 2 şi balonul purtător.

Începând cu ora 15:00 s-au activat echipamentele electronice ale
rachetei, capsulei rachetei şi capsulei balonului. Din acel moment,
Centrul de Control al Zborului de la bordul navei, precum şi
Centrele de Control aparţinând ROMATSA (Administraţia Română a
Serviciilor de Trafic Aerian), de la Bucureşti şi Constanţa au
început să recepţioneze date de telemetrie radio şi satelit.

La ora 15:30 racheta a fost alimentată cu combustibil şi a fost
coborâtă pe suprafaţa mării.

La ora 16:00 s-a început umflarea balonului purtător, iar la ora
16:40 ansamblul balon-rachetă a decolat.

Ascensiunea balonului a durat 40 minute până la altitudinea de
14000 m. Viteza maximă a balonului a fost de 120 km/h. Datele
transmise la centrele de dirijare ale ARCA şi ROMATSA au confirmat
traiectoria perfectă a zborului, cu o eroare de numai 800 m faţă
centrul zonei de siguranţă LRD Helen.

La altitudinea de 14000m, de la bordul navei, s-a comandat
pornirea motorului rachetă care a funcţionat timp de 30 sec,
plasând racheta până la altitudinea de 40000 m.

A urmat reintrarea în atmosferă a elementelor de lansare.
Paraşuta de frânare a capsulei rachetei nu s-a deschis.

Nava rapidă Fulgerul, urmată de NSSL 281 Constanţa s-au deplasat
să recupereze capsula, dar nu au reuşit identificarea acesteia.
Căutările s-au încheiat la ora 22:00, echipa ARCA considerând
inutilă rămânerea în zonă, din moment ce majoritatea datelor de
telemetrie au fost transmise prin radio şi satelit, iar recuperarea
nu este unul din obiectivele Competiţiei Google Lunar X Prize.

La data de 2 octombrie 2010, ora 01:00, navele au reintrat în
Dana Militară 0.

Obiective atinse

– Lansarea cu succes primei rachete spaţiale româneşti şi
deschiderea drumului României spre cosmos.

– Realizarea primului zbor din cadrul Competiţiei Google Lunar X
Prize, care vizează trimiterea unui robot pe suprafaţa Lunii de
către o companie privată. ARCA devine astfel una dintre echipele
favorite la câştigarea premiului de 30 milioane $

– Verificarea metodei de stabilizare gravitaţională Popescu –
Diaconu prin care o rachetă având treptele inferioare şi sarcina
utilă remorcate prin articulaţie elastică se poate stabiliza pe
traiectorie de zbor verticală. Acest sistem, unul dintre cele mai
inovative sisteme de zbor dezvoltate în ultimele decenii, va fi
folosit de ARCA pe traiectoria de zbor către Lună.

– Cea mai mare altitudine atinsă de un obiect zburător proiectat
şi realizat integral în România.

– Lansarea unei rachete spaţiale complet ecologice, motorul
funcţionând exclusiv cu apă oxigenată.

– Prima cooperare de mare succes între o organizaţie non profit
şi o instituţie militară.

– Demonstrarea capacităţii ARCA de a desfăşura şi coordona
programe aerospaţiale extrem de complexe din punct de vedere tehnic
şi logistic.

Reuşita lansării rachetei Helen 2 coincide cu alte două
realizări istorice pentru România: prezentarea
primului avion cu reacţie (Henri
Coandă
, Paris, octombrie 1910) şi 100 de ani de la
primul zbor al lui Aurel Vlaicu cu un avion (iunie
1910).