Proiectul BLAID de la Toyota îi ajută pe nevăzători să „vadă” [VIDEO]

Autor: Adrian Popa 08.03.2016

Toyota a prezentat un prototip de sistem gândit special pentru nevăzători. Parte a proiectului BLAID, noul dispozitiv purtabil se poartă pe umeri şi foloseşte camere şi senzori pentru a detecta ce se întâmplă în jurul utilizatorilor şi a-i ghida pe aceştia.

În funcţie de informaţiile primite de la camere, sistemul îl avertizează pe utilizator, prin mici motoraşe care produc vibraţii, când trebuie să se oprească, să meargă la stânga sau la dreapta.

Sistemul poate primi comenzi vocale, dar şi prin intermediul unor butoane fizice. Potrivit Toyota, tehnologia va putea în viitor să recunoască feţe şi obiecte.

Primele dispozitive vor intra în faza de teste Beta în curând, potrivit companiei japoneze. 

Proiectul BLAID a apărut în urma campaniei „Toyota Effect”, prin care compania şi-a propus să încheie parteneriate cu alte companii şi organizaţii non-guvernamentale pentru a dezvolta tehnologii cu impact pozitiv asupra oamenilor, societăţii şi mediului.