Radar pentru soldaţi – ca să ştii cine este cu tine în echipă

21.07.2008
Radar pentru soldaţi – ca să ştii cine este cu tine în echipă

Chiar dacă nu am participat activ într-un conflict armat, am putut vedea din filme că în mijlocul luptei se întâmplă să nu mai ştii cine este de partea ta. Americanii s-au gândit şi ei la aceasta şi au venit cu o idee inspirată într-o oarecare măsură din jocurile FPS. Este vorba de un sistem localizare a soldaţilor în timp real care poate fi instalat într-un vehicul, pe un aparat de zbor sau chiar purtat de o persoană pe teren. El va putea detecta cu precizie o etichetă mică fixată pe uniformă. Cum interferenţa undelor electromagnetice au devenit o problemă reală în zonele de conflict datorită sistemelor sofisticate de comunicare, producătorul garantează funcţionarea ei în orice condiţii.

Eticheta pentru localizare are dimensiuni reduse

Agenţia DARPA este responsabilă de proiect şi este posibil ca o companie majoră din industria militară să comande acest dispozitiv. În comparaţie cu sistemul Land Warrior care este purtat de liderul unui grup de soldaţi datorită greutăţii lui, eticheta IFPS (Individual Force Protection System) are dimensiunile de 82x30x8 mm. În plus, localizarea se poate face la distanţe de până la 150 km cu undă directă şi nu necesită utilizarea sistemului GPS, ceea ce implică o autonomie foarte mare. Nu se cunoaşte încă data la care sistemul IFPS va intra în serviciul activ pe scară largă.

Sistemul IFPS poate functiona ca un radar pentru soldati

Urmărește Go4IT.ro pe Google News