Semnalizator anti-ciocnire, ca să nu dai cap în cap cu alţii

Semnalizator anti-ciocnire, ca să nu dai cap în cap cu alţii

De câte ori ţi s-a întâmplat să ieşi după colţ şi să dai nas în
nas, cap în nas, nas în cap sau cap în cap cu
altcineva
? Probabil că nu de foarte multe ori, însă dacă
faci parte din tabăra „excepţiilor” ghinioniste, conceptul următor
te va încânta. Este vorba despre un sistem de
semnalizare
care îţi indică prezenţa unei persoane
de partea cealaltă a zidului
, în apropiere de zona de
intersecţie. În felul acesta, vei păşi cu mai multă atenţie şi vei
evita o ciocnire violentă.


Ideal ar fi totuşi ca semnalizatoarele să afişeze şi
distanţa până în intersecţie
a celeilalte persoane aflate
după zid, pentru că am putea întâlni situaţii amuzante în care
ambii indivizi să se oprească în aşteptarea trecerii celuilalt.


Chiar şi aşa simplistă, ideea a fost premiată la Red Dot
Design Concept Awards
. Adevărul e că în clădirile cu multe
culoare care se intersectează şi cu mulţi angajaţi grăbiţi să-şi
impresioneze şefii ar fi necesar un astfel de sistem. Poate şi în
spitale sau restaurante.

Urmărește Go4IT.ro pe Google News