Un infractor evadat din închisoare în 2002 a fost găsit cu ajutorul unei drone

02.10.2019
Un infractor evadat din închisoare în 2002 a fost găsit cu ajutorul unei drone

Un infractor chinez, Song Jiang, condamnat pentru trafic de copii şi femei, a evadat în 2002 dintr-o închisoare. Autorităţile chineze nu au încetat însă să îl caute în tot acest timp, iar de curând au aflat noi informaţii despre posibila lui ascunzătoare. Fiind ascuns în munţi, căutarea a fost foarte complicată, însă folosind drone în căutări, acesta a fost găsit, ascuns într-o peşteră în care a trăit în ultimii 17 ani.

Poliţia din Yongshan, China, a publicat pe contul său de WeChat fotografii cu locul în care Song Jiang se ascundea, cât şi cu infractorul după ce a ajuns în custodia poliţiei. Acesta a scăpat din închisoare şi s-a refugiat în munţii de lângă oraşul său natal din provincia Tunnan din sud vestul Chinei. Când au început căutările cu drona, au fost depistate deşeuri şi alte obiecte lăsate de acesta în zona în care locuia, cât şi două panouri mari şi albastre de metal, pe care le folosea pe post de acoperiş.

Acesta folosea lemne din pădure pentru a se încălzi şi căra apă în PET-uri de plastic de la râul din apropiere pentru a supravieţui. Atunci când a fost găsit de poliţie, acesta nici măcar nu mai putea să vorbească coerent, fiind de atât de multă vreme în izolare. Peştera în care locuia avea o suprafaţă de 2 metri părtaţi.

Bărbabul de 63 de ani a fost arestat din nou şi dus înapoi în închisoare.

 

Urmărește Go4IT.ro pe Google News
Cătălin Niţu
Cătălin Niţu
Redactor-șef Go4it.ro. Lucrează în presa de tehnologie și gaming din 2008. Absolvent al Facultății de Jurnalism și pasionat de gadget-uri, PC-uri și console de gaming. citește mai mult