Utilizatorii de GoPro Karma vor primi gratuit o cameră Hero 5 Black dacă returnează drona

Autor: Cătălin Niţu 21.11.2016
Utilizatorii de GoPro Karma vor primi gratuit o cameră Hero 5 Black dacă returnează drona

Lansarea dronei Karma de la GoPro nu a mers conform planului, compania fiind nevoită să retragă toate unităţile vândute deja de pe piaţă. Această decizie a fost luată în urma descoperirii unor defecţiuni tehnice care duceau la prăbuşirea dronelor în timpul funcţionării. În loc să le cheme pentru o simplă reparaţie de rutină, compania a ales să retragă Karma de la vânzare până când învestigaţia va produce o soluţie. Cei care au ales să cumpere o astfel de dronă vor fi însă recompensaţi de către companie cu o cameră de acţiune gratuită.

GoPro a promis tuturor celor care returnează drona Karma o cameră Hero 5 Black, vârful de gamă al noii serii lansate în luna septembrie. Pentru a fi eligibili, clienţii vor trebui să returneze drona alături de toate accesoriile incluse în cutie (inclusiv stabilizatorul Karma Grip, care nu este afectat de probleme, pentru cei care au ales varianta de top), toate costurile de returnare fiind acoperite de către GoPro. De asemenea, aceştia îşi vor primii integral costul dronei înapoi, urmând să primească şi camera de acţiune complet gratuit.

Momentan, GoPro nu a dezvăluit în mod public motivul pentru care dronele Karma au întâmpinat defecţiuni, însă a declarat că va pune la vânzare unităţi funcţionale imediat ce problemele de producţie sunt rezolvate. Deşi a chemat în service toate cele 2.500 de unităţi vândute către public, compania susţine că doar un număr foarte mic de unităţi au întâmpinat defecţiuni tehnice. Cei care încă nu au avut probleme cu dronele Karma sunt însă încurajaţi să le returneze cât mai repede.