Zbor anulat după ce la bord a fost descoperit un hotsport „Galaxy Note 7”

22.12.2016
Zbor anulat după ce la bord a fost descoperit un hotsport „Galaxy Note 7”

Smartphone-urile Galaxy Note7 care se mai află încă în uz nu mai pot fi folosite la bordul avioanelor majorităţii companiilor aeriene. Asta deoarece o explozie la mare înălţime poate pune în pericol vieţile a zeci sau sute de oameni. Totuşi, sunt persoane care consideră că incidentul Galaxy Note7 este un bun pretext pentru o farsă.

Un bărbat, aflat la bordul unui avion, a creat un hotspot de pe smartphone-ul său pe care l-a numit „Galaxy Note 7”. Echipajul a descoperit hotspot-ul în timp ce aeronava se afla în zbor. După ce au aterizat, au început verificări, iar acestea au dus la anularea următorului zbor pe care avionul trebuia să îl facă.

Întâmplarea a fost povestită pe Twitter de Serenity Caldwell, de la publicaţia iMore. Ea se afla printre persoanele care urmau să se îmbarce în cursa anulată. 

Adrian Popa
Adrian Popa
Adrian Popa este coordonator al site-urilor Go4it.ro, Go4games.ro și Apropotv.ro. Are 15 ani de experienţă în presa centrală şi a debutat ca jurnalist specializat pe economie/piețe financiare. Înainte de a ajunge la Grupul de presă Gândul, Adrian a fost redactor-șef la Mediafax.ro și Gandul.ro ... citește mai mult