DJI lansează Mini SE, noua sa dronă ieftină pentru începători

16.08.2021
DJI lansează Mini SE, noua sa dronă ieftină pentru începători

Informații despre DJI Mini SE există pe internet de câteva luni bune, însă abia acum producătorul chinez a lansat oficial noua sa dronă de buget. Chiar dacă la exterior, această nouă dronă nu pare foarte diferită față de originalul Mavic Mini sau de recent lansatul DJI Mini 2, la o privire mai atentă a specificațiilor hardware realizăm că este o versiune hibrid, care combină câteva componente de la fiecare dintre aceste modele, pentru a aduce pe piață cea mai ieftină dronă performantă.

DJI Mini SE este un hibrid între Mini 1 și Mini 2, la un preț mai mic

În comparație cu dronele „de jucărie” care se găsesc la sub 200 de dolari, DJI Mini SE vine cu o serie de specificații și funcții mult mai avansate. De fapt, poate să facă tot ceea ce făcea și DJI Mavic Mini, lansat în 2019. Vorbim despre posibilitatea de a opera pe distanțe de 4 sau 2 kilometri (în funcție de regiune), autonomie de 30 de minute și diverse moduri de operare.

DJI Mini SE este practic o versiune îmbunătățită a modelului Mavic Mini original, oferind aceeași cameră de 12 megapixeli, care permite filmare în rezoluție 2,7K la 30 de cadre pe secundă, sau 1080p la 60 de cadre pe secundă. De asemenea, drona se conectează la telecomandă prin Wi-Fi, deci nu va putea să ofere un semnal video de calitate înaltă la distanțe mari. De altfel, în Europa, drona poate zbura la o distanță de maximum 2 km de telecomandă, în condițiile ideale, adică fără alte interferențe radio sau clădiri și obiecte mari care ar putea bloca semnalul.

dji mini 2 front

Față de Mavic Mini, noua Mini SE a primit însă niște upgrade-uri de la modelul Mini 2. Astfel, elicele noului model sunt identice cu cele ale dronei de generație mai nouă, semnificativ mai silențioase decât cele de pe Mini 1. De asemenea, bateria dronei este compatibilă cu cea de la Mini 2. Bateria de la Mini 1 este compatibilă, dar utilizarea ei va depăși greutatea de 249 de grame. Mai mult, încărcătorul de baterii pentru Mini 1 nu va încărca bateria de pe Mini 2.

Cu un preț de 299 dolari americani și funcții scăzute în comparație cu Mini 2, DJI poziționează Mini SE drept o dronă pentru începători, cu destule funcții avansate. Având în vedere că Mini 1 a fost înlocuit în ofertă de Mini 2, Mini SE ocupă acum locul de intrare în gama de drone avansate DJI.

sursa: The Verge

Urmărește Go4IT.ro pe Google News
Cătălin Niţu
Cătălin Niţu
Redactor-șef Go4it.ro. Lucrează în presa de tehnologie și gaming din 2008. Absolvent al Facultății de Jurnalism și pasionat de gadget-uri, PC-uri și console de gaming. citește mai mult