Primăria comunei Chinteni din județul Cluj a achiziționat recent o dronă profesională de cartografiere în valoare de 36.000 de euro, prin fonduri PNRR. Deși modelul elvețian WingtraOne GEN II este proiectat pentru proiecte industriale gigantice, în comuna cu 7.000 de locuitori acesta este folosit doar ocazional pentru „siguranța cetățenilor”, sarcini care ar putea fi îndeplinite de aparate mult mai ieftine, transmite Spotmedia.
Primărița Magdalena Lucia Suciu, aflată la al șaptelea mandat, recunoaște sincer că drona nu a fost o prioritate, dar a fost cumpărată pentru a nu pierde finanțarea.
„Să vă spun drept: eu nu mi-am dorit această dronă. Pentru că nu cred că era o prioritate. Nouă ne trebuie drumuri”, a declarat ea.
Situația scoate la iveală o problemă sistemică a ghidurilor de finanțare europeană. Conform primăriței, criteriile rigide fac imposibilă accesarea banilor pentru infrastructură vitală (drumuri) și împing administrațiile spre „gadgeturi” mai puțin utile.
„Eu consider că cine a făcut ghidurile… oamenii ăia sunt dușmanii României. Că din cauza asta ajung comune în care noroiul e până la genunchi să pună băncuțe inteligente”, a adăugat ea.
Pe lângă dronă, proiectul de 2,45 milioane de lei a inclus 139 de camere de supraveghere (una la 50 de locuitori), bănci și pubele inteligente.