Player HD DVD + diferenţa = Blu-Ray (în Japonia)

Player HD DVD + diferenţa = Blu-Ray (în Japonia)

După cum bine ştiţi, formatul HD DVD promovat de Toshiba şi-a dat obştescul sfârşit săptămâna trecută, moment de infinită tristeţe pentru cei care s-au grăbit să achiziţioneze un astfel de echipament. Dar lacrimile le vor fi şterse curând, căci odată cu sosirea primăverii vin şi veştile bune – o firmă de retail japoneză (Edition) va înlocui clienţilor defunctele HD DVD cu playere Blu-Ray noi nouţe.

HD DVD player pentru un Blu-Ray

Norocoşii care au cumpărat dispozitive HD DVD din magazinele Edition vor plăti doar diferenţa de preţ până la echivalarea costului unui Blu-Ray. Unităţile Blu-Ray ce intră în cadrul “promoţiei” sunt Pansonic, Sharp şi Sony – din martie. Aceeaşi companie va pune la dispoziţia doritorilor în continuare filme şi blank-uri HD DVD.

Urmărește Go4IT.ro pe Google News