Enciclopedia Britannica și dicționarul Subsidiar, Merriam Webster, au dat în judecată OpenAI la Tribunalul Federal din Manhattan pentru utilizarea abuzivă a materialelor de referință în scopul antrenării modelelor de inteligență artificială (AI) ale companiei.
Plângerea a fost depusă vinerea trecută. În plângere, Britannica a precizat că OpenAI, furnizor de servicii de Inteligență Artificială, susținut de Microsoft, a folosit atât articole online, cât și consemnări din enciclopedie și dicționar pentru a antrena ChatGPT, chatbot-ul său de referință, „canibalizând” astfel traficul web al Britannica prin rezultatele și conținut generate de AI, potrivit Reuters.
„Modelele noastre încurajează inovația și sunt antrenate pe date disponibile public, bazate pe principiul utilizării corecte”, a declarat, luni, un purtător de cuvânt al OpenAI.
Acesta este doar unul dintre multele procese cu mize mari, intentate de către deținătorii de drepturi de autor, inclusiv scriitori sau publicații de știri împotriva companiilor din domeniul tehnologiei, pentru utilizarea fără consimțământ a materialelor pentru antrenarea sistemelor bazate pe AI.
Anul trecut, Britannica a dat în judecată start-up-ul de inteligență artificială Perplexity AI pentru același motiv. Procesul este încă în desfășurare.
Companiile care generează conținut bazat pe AI susțin că sistemele lor utilizează în mod corect conținutul protejat de drepturi de autor, transformându-l în ceva nou.
În plângerea sa, Britannica acuză OpenAI că a copiat ilegal aproape 100.000 dintre articolele sale pentru a antrena modelele lingvistice de anvergură ale ChatGPT. Plângerea menționează că ChatGPT generează copii „aproape cuvânt cu cuvânt” ale articolelor enciclopedice, definițiilor din dicționar și altor conținuturi ale Britannica, deturnând astfel utilizatorii care, în mod normal, ar fi vizitat website-urile enciclopediei.
Britannica a acuzat, de asemenea, OpenAI că i-a încălcat mărcile comerciale, sugerând că are permisiunea de a reproduce materialul său și citând în mod eronat Britannica în „halucinații” false generate de AI.
Britannica a cerut despăgubiri financiare, cu o sumă nespecificată, dar și o hotărâre judecătorească care să blocheze practicile pe care OpenAI le folosește pentru a “antrena” ChatGPT.
Sursa: Mediafax