Încă o tehnologie „SF” devine realitate: reconstruirea unui mediu 3D pe baza reflexiilor din ochii unei persoane

29.06.2023
Încă o tehnologie

Tehnologiile la care ne minunam în urmă cu doar câteva zeci de ani atunci când le vedeam în filme science fiction au devenit, ușor-ușor, realitate. Telefoanele mobile, tabletele, controlul vocal, asistenții virtuali și multe altele sunt acum lucruri pe care le folosim zilnic, acestea fiind „imaginate” prima dată în filme și seriale precum Star Trek. O tehnologie pe care nu credeam că o vom vedea prea curând este cea a reconstruirii unei imagini pe baza reflexiei dintr-un ochi uman dintr-o fotografie, așa cum vedeam în Blade Runner, dar acum și acest lucru este posibil.

Părea imposibil, dar cercetătorii Universității din Maryland au dezvoltat o tehnologie AI impresionantă

Cercetătorii de la Universitatea din Maryland au dezvoltat o tehnologie care poate recrea nu doar imagini, ci întregi scene 3D folosind tehnologii AI aplicate peste fotografii cu reflexiile din ochii unor persoane. Algoritmul dezvoltat de aceștia este bazat pe tehnologia AI deja existentă numită NeRF (Neural Radiance Fields), care poate transforma fotografii 2D în modele și spații digitale tridimensionale.

Pentru a realiza experimentele inițiale, cercetătorii au folosit mai multe imagini consecutive la rezoluție înaltă, care surprindeau privirea subiectului. Folosind imagini din diverse unghiuri, și mărind imaginea către reflexia din ochiul subiectului, se izolează imaginile reflectate și calculat unghiul spre care ochiul era îndreptat. Având aceste informații la dispoziție, software-ul poate crea medii tridimensionale și modele 3D ale obiectelor.

Exemple pot fi observate pe pagina de Github a proiectului, unde, în curând, va fi publicat și codul sursă.

Desigur, calitatea acestora nu este una de definiție înaltă, fiind limitate de rezoluția relativ mică a imaginilor reflectate din fotografiile originale. Totuși, așa cum am văzut în ultimii ani, inteligența artificială ar putea ajuta în viitor la îmbunătățirea rezultatelor, folosind tehnici de recunoaștere a imaginilor și algoritmii de generare de imagini și modele 3D mai avansați.

Desigur, această tehnologie nu este momentan capabilă să poată fi folosită practic în vreun domeniu, însă ar putea ajuta tocmai la cazurile de utilizare pe care le-am văzut în filme precum Blade Runner, pentru investigații. Faptul că această tehnologie funcținoează atât de bine în prezent este o adevărată reușită pentru cercetători, întrucât reflexiile din ochii oamenilor nu sunt similare cu cele din oglindă, ochiul adăugând un soi de „zgomot” de imagine natural.

sursa: github, via Engadget

Urmărește Go4IT.ro pe Google News
Cătălin Niţu
Cătălin Niţu
Redactor-șef Go4it.ro. Lucrează în presa de tehnologie și gaming din 2008. Absolvent al Facultății de Jurnalism și pasionat de gadget-uri, PC-uri și console de gaming. citește mai mult