OpenAI pregătește ChatGPT Professional, versiunea contra-cost a AI-ului conversațional

11.01.2023
OpenAI pregătește ChatGPT Professional, versiunea contra-cost a AI-ului conversațional

ChatGPT de la OpenAI a fost probabil cea mai importantă tehnologie din 2022, fiind urmată doar de alte utilizări ale inteligenței artificiale, precum DALL-E (tot de la OpenAI), sau Midjourney. AI-ul conversațional care poate purta discuții la nivel aproape uman și care poate genera răspunsuri sub formă de articole, versuri, scenariu, cod sau orice altceva mai cer utilizatorii, va primi și o versiune „profesională”, contra-cost, pe lângă varianta gratuită din prezent, care va continua să fie disponibilă.

ChatGPT Professional va oferi acces fără limite celor care plătesc

OpenAI numește această versiune ChatGPT Professional și dorește să ofere utilizatorilor mai multe capabilități, pe care nu le poate oferi acum în mod gratuit. În primul rând, ChatGPT în varianta plătită ar putea fi disponibil tot timpul, fără momente în care serviciul ar putea fi indisponibil. În prezent, întrucât ChatGPT este un proiect în continuă dezvoltare, serviciile pot fi oprite temporar.

Apoi, răspunsurile ar veni mult mai rapid. În funcție de aglomerarea în timp real a serverelor, ChatGPT poate limita viteza de procesare pentru fiecare utilizator în parte, așa că unele răspunsuri pot veni cu viteză mai mică. Ediția pentru profesioniști nu ar avea astfel de limitări, fiind găzduită pe servere cu prioritate. În ultimul rând, ar fi ridicată limita de răspunsuri zilnice pe care ChatGPT le poate oferi fiecărui utilizator „pro”. Se pare că limita va fi crescută de cel puțin două ori față de cea din prezent.

chatgpt professional

Utilizatorii de ChatGPT se pot înscrie deja pentru a participa la programul pilot pentru ChatGPT Professional. Această listă nu garantează accesul, iar fiecare abonament va fi realizat individual. Nu există acum o listă de prețuri, iar OpenAI probabil că va încerca să testeze prin negociere directă care ar fi prețul pe care utilizatorii ar fi dispuși să îl plătească pentru un astfel de serviciu.

sursa: TechCrunch

Urmărește Go4IT.ro pe Google News
Cătălin Niţu
Cătălin Niţu
Redactor-șef Go4it.ro. Lucrează în presa de tehnologie și gaming din 2008. Absolvent al Facultății de Jurnalism și pasionat de gadget-uri, PC-uri și console de gaming. citește mai mult