OpenAI a lansat Prism, descris drept „un spațiu de lucru gratuit, bazat pe inteligență artificială, destinat oamenilor de știință pentru a scrie și a colabora în domeniul cercetării”. Acesta are la bază cel mai recent model GPT-5.2. Prism permite un număr nelimitat de proiecte și colaboratori pentru fiecare proiect și este deja disponibil pentru orice persoană care deține un cont personal ChatGPT. În curând, acesta va fi oferit organizațiilor care utilizează planurile ChatGPT Business, Enterprise și Education.
OpenAI afirmă că Prism își propune să rezolve problemele comune legate de redactarea documentelor, revizuirea argumentelor, gestionarea ecuațiilor și citatelor și coordonarea cu colaboratorii, care sunt fragmentate în instrumente deconectate, cum ar fi diverse editoare, fișiere PDF, compilatoare LaTeX, managere de referințe și interfețe de chat separate. Schimburile între toate aceste tool-uri pot face ca cercetătorii să-și piardă ideile și să le fie întreruptă concentrarea.
Prism își propune să remedieze toate aceste probleme, fiind conceput drept o locație centralizată în care se regăsește totul. Acesta „aduce redactarea, revizuirea, colaborarea și pregătirea pentru publicare într-un singur spațiu de lucru bazat pe cloud, nativ LaTeX”, potrivit comunicatului de presă oficial.
Modelul de inteligență artificială GPT-5.2 funcționează în cadrul proiectului în sine, având acces la structura articolului, ecuații, referințe și contextul înconjurător. Prism este construit pe baza Crixet, o platformă LaTeX bazată pe cloud achiziționată de OpenAI.
Prism permite cercetătorilor să discute cu GPT-5.2 Acesta promite să le faciliteze sesiunile de brainstorming, dar și redactarea și revizuirea de articole având drept context documentul complet, căutarea și încorporarea literaturii relevante, crearea, refactorizarea și rezolvarea ecuațiilor, adăugarea de citate sau figuri geometrice, transformarea și adaptarea ecuațiilor sau diagramelor de pe tablă direct în LaTeX, colaborarea cu coautori, studenți și consilieri în timp real, efectuarea modificărilor directe, pe loc, în document și utilizarea editării opționale bazată pe voce pentru a efectua modificări simple, fără a întrerupe procesele de redactare sau revizuire.
Sursa: GSM Arena