Zvon: Noul Siri a fost amânat încă o dată și nu va fi disponibil în iOS 26.4

13.02.2026
Zvon: Noul Siri a fost amânat încă o dată și nu va fi disponibil în iOS 26.4
Sursa foto: Apple

La finalul lunii trecute, aflam că Apple ar fi urmat să aducă primele modificări importante versiunii noi de Siri începând chiar cu actualizarea iOS 26.4. Cu toate acestea, cele mai noi afirmații ale insider-ului Mark Gurman sugerează acum că această lansare a fost amânată.

Conform lui Mark Gurman de la Bloomberg, Apple s-ar fi confruntat cu multiple probleme în timpul testelor interne cu noul Siri, bazat pe rutinele AI Gemini de la Google.

Gurman notează că noul Siri îmbunătățit va fi probabil inclus abia în update-ul iOS 26.5, așteptat pe piață în luna mai a acestui an. De asemenea, se menționează că alte funcții noi pentru Siri vor fi disponibile abia în iOS 27, în luna septembrie.

Testerii Apple au întâmpinat tot felul de probleme cu noul Siri

Relatarea lui Gurman adaugă că testerii interni ai Apple au întâmpinat mai multe probleme în timpul utilizării versiunii actualizate a Siri, inclusiv răspunsuri întârziate, gestionarea inexactă a interogărilor, dificultăți în procesarea întrebărilor complexe, trecerea neașteptată la ChatGPT în loc să utilizeze modelele proprii ale Apple și dificultăți în înțelegerea vorbitorilor rapizi, în unele cazuri chiar întrerupând utilizatorii în mijlocul propoziției.

Conform raportului, versiunile interne iOS 26.5 includ o opțiune pentru previzualizarea unei funcții care permite Siri să acceseze date personale. Raportul menționează, de asemenea, că funcționalitatea Siri „app intents” (posibilitatea ca asistentul AI să acceseze și să utilizeze informațiile personale din anumite aplicații) este, de asemenea, în întârziere.

Raportul lui Gurman menționează că versiunile interne actuale ale iOS 26.5 includ un instrument de căutare web și capacități de generare a imaginilor. Cu toate acestea, este puțin probabil ca aceste funcții să facă parte din viitoarea actualizare iOS 26.4. Astfel, este foarte posibil ca utilizatorii să fie nevoiți să aștepte mai mult pentru a încerca unele dintre îmbunătățirile Siri despre care se tot zvonește.

Sursa: GSM Arena

Urmărește Go4IT.ro pe Google News
Cosmin Aionita
Cosmin Aionita
Cosmin Aioniță este unul dintre cei mai experimentați jurnaliști din România în domeniul jocurilor video. Pe lângă Go4Games, de-a lungul anilor și-a adus contribuția la revistele XtremPC, LEVEL și Nivelul 2, a colaborat cu Eurogamer România și a co-prezentat unul dintre cele mai longevive ... citește mai mult