10 motive pentru care Flickr e cea mai bună gazdă pentru pozele tale

Autor: Liviu - Andrei Mihai 21.07.2010
10 motive pentru care Flickr e cea mai bună gazdă pentru pozele tale

Suntem în plin sezon al vacanţelor. Chiar dacă ne-a lovit criza,
pe unii mai mult, pe alţii mai puţin, măcar două – trei zile la
mare sau la munte tot trebuie să petrecem. Fie şi doar pentru a ne
distanţa de tot ceea ce înseamnă stres şi aglomeraţie.

Unul din obiectele care nu ar trebui să lipsească din niciun
bagaj este aparatul foto. Nu contează dacă eşti expert sau nu, dacă
pleci cu „savoniera” sau DSLR-ul după tine. Important este să
imortalizezi momentele frumoase din vacanţele petrecute în ţară sau
peste hotare şi să rămâi cu amintirea unor locuri pe care s-ar
putea să nu le mai vezi curând.

Odată făcute, descărcate şi eventual prelucrate, acele poze
trebuie puse online, pe un site pe care să le poată vedea şi
prietenii apropiaţi sau rudele aflate la mare depărtare. Să le ţii
pe calculator era la modă în anii ’90. Acum le poţi salva online la
dimensiunile originale.

Există foarte multe site-uri care îţi oferă spaţiu şi numeroase
facilităţi pentru ca pozele tale să se simtă ca acasă. Dintre
aceste aşa-numite servicii de photosharing, găsesc Flickr ca fiind
de departe cel mai bun. Iată şi de ce.

Îşi merită banii

Ca mai toate serviciile de photosharing, Flickr oferă două
tipuri de conturi: unul gratuit şi unul Pro. Cel gratuit are mai
multe limitări, printre care şi faptul că numărul maxim de
fotografii afişate este de 200. Poţi să pui mai multe, dar nu vor
fi afişate decât cele mai recente 200.


Flickr

În schimb contul Pro oferă spaţiu şi lăţime de bandă
nelimitate
. Un astfel de cont costă 25 de dolari pe an.
Este un preţ mai mult decât decent, raportat la facilităţile
oferite. În cazul serviciilor de photosharing regula este că, dacă
vrei un serviciu bun şi fără limitări, trebuie să plăteşti.
Conturile gratuite au prea multe limitări de diverse feluri.

Upload facil

Pentru a-ţi salva fotografiile pe Flickr, ai la
dispoziţie numeroase opţiuni
. Poţi folosi funcţia de
upload de pe site, programul oficial Flickr Uploadr sau una
din numeroasele aplicaţii dezvoltate de terţi.

Windows Live Photo Gallery, de exemplu, facilitează upload-ul
fotografiilor pe Flickr. Dacă foloseşti acest program şi pentru
mici retuşuri, vei găsi foarte comodă şi salvarea pozelor pe
Flickr.


Flickr

Dimensiunea maximă a unei poze salvate de Flickr este de 20 MB
(10 MB pentru conturile gratuite), suficient pentru majoritatea
aparatelor foto. Dacă una din pozele tale depăşeşte 20 MB, Flickr
va slava originalul pentru back-up, dar va afişa pe site o versiune
care să nu păşească 20 MB. Ulterior, vei putea descărca pe
propriul calculator originalul
.

Organizare

Flickr pune la dispoziţia utilizatorilor numeroase opţiuni
pentru organizarea cât mai eficientă a fotografiilor. Acestea pot
fi organizate pe: seturi, galerii şi tag-uri. Căutarea unei anumite
fotografii, în afara criteriilor amintite se poate face după dată,
nume, descriere, locaţie etc.


Flickr

Operaţiunile de organizare se pot face prin intermediul unei
aplicaţii interne numite Organizr. Cu ajutorul acestuia
poţi realiza modificări de tip batch (mai multe
poze într-o singură operaţiune) precum:

  • atribuirea tag-urilor
  • adăugarea într-un set
  • stabilirea licenţei şi drepturilor asupra fotografiilor
  • editarea drepturilor – cine are voie să vadă anumite poze
  • alegerea locaţiei în care au fost făcute fotografiile
  • includerea în anumite grupuri

O modalitate foarte practică de navigare şi căutare a
fotografiilor este arhiva. În cadrul acesteia, pozele tale sunt
organizate pe calendar, în funcţie de data la care au fost
făcute.

Editare

Tot pe Flickr poţi aduce şi modificări pozelor tale, fără să
instalezi vreun program. Pentru asta, se apelează la Picnik, un
serviciu online de prelucrare a fotografiilor. Edit photo in Picnik
este numele butonului pe care îl vei folosi în acest caz.

On top of Romania

Picnik oferă funcţii de bază pentru prelucrarea fotografiilor.
Printre acestea, vei putea decupa, redimensiona sau schimba gama de
culori a pozelor tale.

Socializare

Flickr aduce destul de mult cu o reţea socială. De fapt, chiar
este o reţea construită în jurul fotografiilor. Ai o agendă în care
poţi adăuga diverse contacte. Când contactele tale publică
fotografii noi, le vei vedea fie în pagina principală, fie în
secţiunea Contacts.

De asemenea, există aşa-numitele grupuri. Grupul este
locul în care utilizatorii pot adăuga fotografii care au un punct
comun
. De exemplu, există grupuri de fotografii alb-negru,
grupuri de portrete şi chiar grupuri cu fotografii din munţii
româneşti.


Flickr

Orice utilizator poate crea un asemenea grup. De regulă, la un
grup poate adera oricine. Există însă şi cazuri în care adminii
permit accesul doar în urma unei invitaţii.

Comunitate

Flickr reprezintă şi o enormă comunitate de fotografi
profesionişti şi amatori. Este probabil cea mai mare comunitate de
pe Internet. Pentru a-ţi face o idee de numărul imens de fotografii
postate pe Flickr, trebuie spus că în fiecare minut sunt publicate
câteva mii de poze noi.

De aceea, Flickr este o sursă aproape inepuizabilă de noi
fotografii, unde poţi descoperi şi admira nu doar poze cu prietenii
tăi, ci şi fotografii spectaculoase din toate regiunile lumii.

Interfaţă

De curând, Flickr testează o nouă interfaţă. Nu că cea veche ar
fi fost rea, dar noul look este cu adevărat modern. Imaginile sunt
afişate la dimensiuni mai mari, datele importante sunt mai uşor
vizibile iar funcţiile au fost grupate mai logic.


Flickr

De asemenea, vizualizarea imaginilor se face acum folosind un
efect de tip „lightbox”. Fotografia ocupă aproape toată lăţimea
paginii, iar celelalte elemente au fost eliminate. În noua pagină
de vizualizare a fotografiilor nu ai decât poza şi câteva funcţii
importante deasupra acesteia.

Aplicaţii

Flickr are un aşa-numit „open API”. Asta se traduce prin faptul
că oricine poate crea aplicaţii pentru Flickr. Şi, într-adevăr,
există foarte multe aplicaţii, cu scopuri foarte
diferite. Iar prin aplicaţii înţeleg atât programe obişnuite, cât
şi servicii online.

Unele dintre ele le poţi descoperi în secţiunea App Garden, care le
este dedicată. Pe cele mai multe le vei descoperi doar căutându-le
pe Google.


Flickr

Shortcut-uri

Ca orice aplicaţie web modernă care se respectă, Flickr
poate fi folosit şi din tastatură
. Această facilitate a
fost introdusă odată cu noua interfaţă.

De exemplu, în pagina unei fotografii poţi trece la alta
folosind săgeţile orizontale şi o poţi vedea în modul lightbox
apăsând tasta f. În alte secţiuni ale site-ului, sunt disponibile
shortcut-uri pentru alte comenzi.

Statistici

Pentru conturile Pro, Flickr oferă statistici care cu cuprind
diverse informaţii legate de propriile fotografii. Vei şti câţi
utilizatori ţi-au văzut fotografiile, câţi au comentat, câţi le-au
adăugat la favorite etc.

Pentru toate aceste motive şi multe altele, Flickr este cel mai
bun site de photosharing. Este cel pe care îl recomand tuturor
celor care vor să-şi posteze online fotografiile.

Tags: