Apple confirmă că va scana inclusiv pozele existente pe iCloud, pentru abuzuri împotriva minorilor

10.08.2021
Apple confirmă că va scana inclusiv pozele existente pe iCloud, pentru abuzuri împotriva minorilor

Apple perfecționează de ceva timp o tehnologie pentru identificarea abuzurilor împotriva minorilor, bazată pe scanarea pozelor stocate pe telefoane iPhone.

Software-ul pune în aplicare algoritmi de procesare neurală pentru a potrivi pozele scanate de pe telefoanele utilizatorilor cu semnături digitale ale unor materiale cunoscute ca reprezentând conținut abuziv. Scanarea funcționează după principiul motoarelor antivirus, potrivind semnături criptografice obținute prin scanarea fișierelor păstrate pe dispozitivele utilizatorilor cu semnăturile generate pe baza tuturor materialelor documentate ca și abuzuri împotriva minorilor de către autoritățile competente.

În timp ce Apple promite că ține cont și de protejarea intimității utilizatorilor, în mod inevitabil au apărut și voci critice,  susținând că tehnologia ar putea fi cu ușurință folosită și în alte scopuri, facilitând supravegherea în masă. Spre exemplu, dacă un guvern cu înclinații autoritare decide că pozele obținute de posesorii iPhone participanți la un anume eveniment sunt „ilegale”, acestea ar putea fi detectate și șterse fără voința acestora, atât de pe telefoanele aflate în proprietate personală cât și de pe conturile iCloud.

Pentru a nu putea fi acuzat de accesarea abuzivă a telefoanelor utilizatorilor, Apple a implementat întreg procesul de scanare folosind capabilitățile de procesare locale ale dispozitivelor. Altfel spus, baza de date cu semnături criptografice este descărcată în memoria locală a telefonului, după care pozele utilizatorului sunt verificate fără intervenție externă, doar eventualele potriviri fiind aduse în atenția autorităților competente. Principalul argument oferit de Apple în favoarea acestui sistem este acela că semnăturile criptografice sunt complet anonimizate, neputând fi potrivite cu nicio imagine, exceptând cele care constituie abuzuri reale.

Însă potrivit criticilor, nimeni nu poate garanta că Apple nu va abuza în viitor de această tehnologie pe care o poate accesa în mod discreționar, căutând după orice fel de imagini care re potrivesc cu o anumită semnătură criptografică anonimizată. Până la urmă, nimeni dinafara grupului care administrează sistemul nu poate ști exact după ce poze sunt scanate dispozitivele utilizatorilor. Mai mult, eventualele potriviri nu rezolvă în mod automat anchetele pentru pornografie infantilă, constituind cel mult o modalitate pentru identificarea „clienților” acestor grupări.

Tags:
Urmărește Go4IT.ro pe Google News
Aurelian Mihai
Aurelian Mihai
Aurelian Mihai este cel mai vechi redactor al site-ului Go4it.ro. Are 14 ani de experienţă în presa IT şi cunoștințe ample din sfera tehnologiei. Înainte de a ajunge la Go4it, Aurelian a fost redactor pentru revista XtremPC, acoperind rubrica de știri, desfășurarea de teste comparative și ... citește mai mult