Apple va integra Beats în cadrul viitorului său serviciu de streaming audio începând din vară

Autor: Dorian Prodan 05.02.2015
Apple va integra Beats în cadrul viitorului său serviciu de streaming audio începând din vară

Apple a cumpărat compania Beats Electronics acum opt luni, însă în acest interval de timp nu am văzut încă vreo utilizare serioasă a tehnologiilor, produselor sau serviciilor preluate cu acea ocazie. Conform unor zvonuri multiple, piperata achiziţie va fi fructificată în curând de către Apple prin lansarea unui serviciu de streaming audio care va folosi tehnologiile platformei Beats şi care va fi integrat cu ecosistemul software Apple.

Informaţiile neoficiale susţin că viitorul serviciu Apple va concura direct cu Spotify, Rdio sau Google Play Music şi va necesita plata unui abonament lunar pentru accesul nelimitat la vasta colecţie de piese muzicale care va fi oferită utilizatorilor. Serviciul va fi axat în principal pe streaming şi stocare cloud, utilizatorii urmând să aibă la dispoziţie opţiuni pentru descărcarea locală a pieselor preferate sau pentru stocarea online a propriilor colecţii.

La aceste opţiuni, Apple va adăugă secţiunile Playlists, Activities şi Mixes oferite de platforma Beats, punând astfel la dispoziţia utilizatorilor o colecţie largă de liste de redare create de către editorii serviciului, şi va implementa o componentă de socializare care va permite urmărirea activităţii artiştilor favoriţi. Se pare că Apple va păstra actualele iTunes Radio şi iTunes Match chiar dacă funcţiile lor se vor suprapune într-o oarecare măsură cu cele pe care le va oferi acest viitor serviciu.

Apple va renunţa la actuala aplicaţie Beats şi va integra toate aceste funcţii în cadrul aplicaţiei Music din iOS, în cadrul aplicaţiei desktop iTunes şi în interfaţa Apple TV. Compania va lansa şi o aplicaţie pentru platforma Android, înlocuind astfel actualul produs Beats din Google Play, însă platforma Windows Phone va fi ignorată din cauza cotei de piaţă reduse.

Conform zvonurilor, abonamentul pentru serviciul Apple va avea un preţ de 7,99 dolari şi va fi astfel mai ieftin decât cele oferite de Spotify, Rdio sau Google. Ţinând însă cont că Google este singura companie care oferă un astfel de serviciu de streaming muzical pe teritoriul României şi de faptul că iTunes Match şi iTunes Radio nu ne sunt încă accesibile, probabil că nu ne vom putea bucura prea curând nici de acest viitor produs Apple.

Serviciul ar putea fi anunţat în vara aceasta în cadrul Apple Worldwide Developers Conference (WWDC), întârzierea fiind pusă pe seama unor probleme interne întâmpinate în cursul proiectării, dezvoltării şi implementării.

Tags: