BREXIT: Campania Gândul „Romanians for Remainians” a ajuns în presa britanică

BREXIT: Campania Gândul „Romanians for Remainians” a ajuns în presa britanică
Campania „Romanians for Remainians”, prin care Gândul.info le oferă britanicilor oportunitatea să rămână în UE după ce sunt adoptaţi de o familie din România, a ajuns în publicaţiile The Guardian şi Campaign. Astfel, 48% dintre britanicii care au votat pentru ca Regatul Unit să rămână în Uniunea Europeană ar putea lua în considerare şi obţinerea unui paşaport românesc, scrie The Guardian. 
 
Un alt motiv pentru obţinerea unei cetăţenii româneşti este vremea mai prietenoasă. The Guardian notează că Gândul nu precizează dacă oferta este valabilă şi pentru cei din tabără „Regrexit”, care au votat pentru ieşirea din UE, dar s-au răzgândit între timp. 
 
Utilizatorii pot folosi aplicaţia dezvoltată special pentru campanie pentru a crea o carte de identitate românească. 
 
 
The Guardian reaminteşte că aceasta nu este prima campanie Gândul care îi ţinteşte pe britanici. În 2014, pe fondul temerilor insularilor privind un flux masiv de imigranţi din România şi Bulgaria, Gândul lansa proiectul #WhyDontYouComeOver, prin care britanicii erau invitaţi să descopere România reală, vizitând-o. 
Urmărește Go4IT.ro pe Google News
Adrian Popa
Adrian Popa
Adrian Popa este coordonator al site-urilor Go4it.ro și Go4games.ro. Are 17 ani de experiență în presa centrală și a debutat ca jurnalist specializat pe economie/piețe financiare. Înainte de a ajunge la Grupul de presă Gândul, Adrian a fost redactor-șef la Mediafax.ro și Gandul.ro (fostul ... citește mai mult