Cele mai interesante lansări de la CES 2015

Cele mai interesante lansări de la CES 2015
Portabile Ultrabook, tablete şi laptopuri de gaming

Dell XPS 13

Dell a prezentat la CES 2015 noua versiune a portabilului XPS 13, oferit într-o carcasă din aluminiu şi fibră de carbon, respectiv cu ecran de 13” având o ramă îngustă care îl face să pară la fel de compact ca un model de 11”. Dell XPS 13 are o greutate de 1,18 kilograme (în cazul versiunii non-tactile) sau 1,27 kilograme (în cazul versiunii tactile), fiind unul dintre cele mai uşoare modele Ultrabook de pe piaţă.

Dell XPS 13

Gigabyte a prezentat noua gamă de portabile AORUS

Gigabyte a venit la CES 2015 cu noua sa gamă AORUS X3 Plus v3, X5 şi X7 Pro de laptop-uri cu diferite dimensiuni, promiţând performanţe de invidiat în jocurile video. Dintre acestea, modelul AORUS X3 Plus v3 este promovat ca fiind „cel mai uşor laptop care include un cip grafic NVIDIA GTX 970”, cu greutate de numai 1.87Kg. În schimb, modelul AORUS X5 poate fi configurat cu display de 15,6” Full HD sau UHD (bazat pe panouri IGZO), respectiv două cipuri grafice GTX 965M funcţionând în configuraţie SLI.

Aorus X7 Pro

Toshiba Satellite Click Mini

Noul portabil Satellite Click Mini de la Toshiba se face remarcat prin designul 2-în-1, putând funcţiona atât ca tabletă dar şi laptop cu sistem Windows 8.1. Dispozitivul oferă ecran tactil cu diagonală de 8,9” şi panou IPS, suportând rezoluţia 1920 x 1200 pixeli. Configuraţia foloseşte un procesor quad-core Intel Atom Z3735F cu frecvenţă 1,83GHz şi 2GB de memorie RAM, 32 GB de memorie internă expandabilă şi o baterie dublă care promite o autonomie totală de 8 ore în modul tabletă şi 16 ore în modul laptop.

Toshiba Satellite Click Mini

Lenovo a anunţat noi laptopuri convertibile din gama Yoga

Lenovo a anunţat noile portabile Yoga 3 cu ecrane de 11,6” şi 14”. În timp ce modelul mai mic este motorizat de un procesor Intel Core M, modelul mai mare va folosi procesoare Intel Core i5 sau Core i7 din generaţia Broadwell-U.

Lenovo Yoga 3 11

Compania a mai prezentat şi noi laptopuri din gama ThinkPad Yoga, disponibile în trei variante cu ecrane de 12,5″, 14” şi 15,6”.

ASUS Transformer Book Chi

ASUS a anunţat o nouă gamă de tablete convertibile Windows care oferă ecrane cu diagonale de 12,5”, 10,1” şi 8,9”: Transformer Book Chi.

Cel mai mare membru al noii game Transformer Book Chi, T300 pune la dispoziţie un ecran cu diagonală mare şi procesor Intel Core M. Ecranul de 12,5” foloseşte tehnologie IPS şi este disponibil atât în variantă cu rezoluţie QHD, cât şi Full HD. Procesorul Intel Core M este ajutat cu 4 sau 8 GB de memorie RAM, o unitate de stocare SSD cu o capacitate de 64 sau 128 GB, USB 3.0, interfeţe Wi-Fi 802.11 a/b/g/n şi Bluetooth 4.0, o baterie care promite o autonomie de opt ore şi o cameră foto frontală cu senzor de 2 MP.

ASUS Transformer Book Chi T300

Mai apropiate de modelele anterioare de la ASUS, Transformer Book  T100 şi T90 Chi oferă procesoare Intel Atom Z3775, 32 sau 64 GB de memorie internă eMMC, 2 GB de memorie RAM, ecran IPS cu diagonală de 10,1” şi rezoluţie Full HD, respectiv ecran cu diagonală de 8,9” şi rezoluţie de 1280 x 800 pixeli pentru modelul T90.

 

Urmărește Go4IT.ro pe Google News
Aurelian Mihai
Aurelian Mihai
Aurelian Mihai este cel mai vechi redactor al site-ului Go4it.ro. Are 14 ani de experienţă în presa IT şi cunoștințe ample din sfera tehnologiei. Înainte de a ajunge la Go4it, Aurelian a fost redactor pentru revista XtremPC, acoperind rubrica de știri, desfășurarea de teste comparative și ... citește mai mult