Cuil.com porneşte cu 120 de miliarde de pagini, iar Google depaseste trilionul

30.07.2008
Cuil.com porneşte cu 120 de miliarde de pagini, iar Google depaseste trilionul
Cuil.com, un motor de căutare cu potenţial

Se pronunţă ‘cool‘ şi se scrie www.cuil.com. Este un nou motor de căutare pus la punct de foşti angajaţi ai Google. S-a lansat lunea asta, doar că funcţionează precum un soft în stadiu alfa: aiurea. Poate că asta ţine de-o tactică de marketing, iar viitorul ne rezervă în Cuil.com un adevărat competitor al Google Search. În altă ordine de idei, gigantul căutărilor pe net ne oferă o imagine surprinzătoare: Internetul găzduieşte în 2008 un număr cvasi-infinit de pagini web unice; în orice caz, peste o mie de miliarde.

Cuil.com se crede mai deştept decât Google
Cuil s-a lansat fără celebra – mai nou – etichetă "BETA". Tom Costello, cofondator şi executiv al companiei, crede că serviciul este îndeajuns de elevat ca să fie utilizat din prima zi fără rezerve. De altfel, oficialii Cuil ne asigură că rezultatele unei cautari sunt mult mai relevante şi mai precise decât cele furnizate de popularul motor de căutare al Google. Cum aşa? Prin căutare în mai multe pagini web şi prin analizarea cu mai bună acurateţe a acestora. Pagina care se deschide după introducerea cuvintelor cheie se asemănă cu cea a unei reviste online, atfel încât din punct de vedere al designului şi al experienţei de utilizare Cuil.com se distinge clar de Google.com. În spus, Costello spune că motorul Cuil.com poate indexa mai repede o porţiune mai mare a www-ului decât liderul Google. "Progresele semnificative pe care le-am realizat în tehnologia căutării online ne-a permis să indexăm o bucată mult mai mare din Internet şi să oferim oricărui utilizator accesul la aproape întregul web" – încearcă acesta ne convingă într-un comunicat de presă.

Cuil.com - motor de cautare

Cuil a indexat deja 120 de miliarde de pagini, asta însemnând de trei ori mai multe decât se presupune că ar indexa Google. Adevărat ori fals, gigantul căutărilor s-a lăudat în mod curios tocmai la finele săptămânii precedente că a trecut de-un trilion. Deci?! Oricum, a încerca să pui la respect Google este practic imposibil acum când pentru majoritatea internauţilor, Google, dincolo de a fi un nume, este mai degrabă un verb. Ai gugălit sau nu cum stă treaba? Să nu uităm însă că înainte ca "Big G." să ajungă number one, pe buzele utilizatorilor se zăreau nume ca Alta Vista şi Yahoo, mari rivali cu ceva ani în urmă în domeniul căutării online. Cuil.com pregăteşte pentru fani şi nişte miniaplicaţii pentru desktop, incluzând un toolbar pentru căutare mai comodă din browserul web.  Oficialii Cuil au spus că nu se vor colecta informaţii personale ale utilizatorilor motorului de căutare (adresa IP a computerului, istoria căutărilor), în schimb vor ţine minte termenii căutaţi.

Cuil.com  - rezultate cautare web

Din punct de vedere business

Cuil Inc., compania din spatele cuil.com este cea mai nouă dintre acele multe fime apărute peste noapte în încercarea de a concura cu gigantul căutărilor Google. Niciuna n-a reuşit încă, nici măcar superputerea din domeniul software, adică Microsoft. Fireşte că mai toţi aceşti competitori au încercat să vină cu ceva indedit care să atragă internauţii, măcar să-şi construiască o aşa-zisă nişă pe domeniul search. De pildă şi-au propus să bată Google în căutarea de imagini sau să permită utilizatorilor să comenteze şi să editeze rezultatele căutărilor.

Şi mulţi au eşuat, confruntându-se cu imposibilitatea de a-şi construi o audienţă atât de mare încât să-şi poată susţine business-ul din advertising. Alţii însă au fost achiziţionaţi de marii jucători ai pieţei. Cel mai recent exemplu este Powerset, intrat în portofoliul Microsoft. Totuşi, pentru Cuil.com unii analişti oferă mari speranţe de life şi chiar high-life, mai ales datorită pregătirii profesionale a creatorilor acestui motor de căutare. "Nu sunt sigur că noua companie reprezintă o ameninţare pentru Google ci eventual la adresa motorului de căutare Microsoft Live; oricum, Cuil pare foarte promiţător" – crede analistul Danny Sullivan. Noul search engine întră pe o piaţă dominată clar de Google. Potrivit statisticilor de la sfârşitul lunii iunie relevante pentru piaţa căutărilor online din SUA, gigantul înregistra o cotă de 61,5%, Yahoo ocupa locul doi cu 20,9%, iar Microsoft abia 9,2 %.

33 de milioane de dolari au intrat în contul Cuil din partea companiilor de investiţii care au mizat fără doar şi poate pe calităţile profesionale ale fondatorilor (soţ şi soţie) a căror carieră s-a axat pe dezvoltarea motoarelor de căutare. Tom Costello care deţine funcţia de CEO (director executiv), a conceput o tehnologie de căutare pentru IBM şi s-a ocupat de cercetarea în domeniu la Universitatea Stanford. Soţia sa Anna Patterson a fost arhitect software pe căutare web la Google. Din banii primiţi în dar de la companiile de investiţii, Cuil a cheltuit deja 5 milioane, o sumă foarte mică – spun oficialii – faţă de cele investite de alte companii pentru indexarea unui număr mult mai redus de pagini decât a indexat Cuil. Nu vezi reclame pe situl Cuil, deşi fondatorii intenţionează abordarea unui model de susţinere financiară a motorului de căutare prin advertising. Oficialii companiei nu s-au decis încă dacă e mai bine să se ocupe direct sau prin intermediari de această componentă.  

Urmărește Go4IT.ro pe Google News