„Cum să furi 45 de milioane de dolari”, în versiunea modernă cibernetică

Epoca bandiţilor care intrau într-o bancă cu un pistol automat Thompson şi plecau cu un sac de bani a apus de multă vreme, însă isprava unui grup internaţional de infractori cibernetici nu este mai puţin spectaculoasă. Utilizând cărţi de debit false, aceştia au reuşit să sustragă 40 de milioane de dolari în decurs de numai câteva ore, loviturile fiind dispersate pe teritoriul unui număr de peste 20 de ţări, inclusiv România.

Infractorii au reuşit să penetreze sistemul informatic al unui procesator de cărţi de debit preplătite de pe teritoriul Indiei, ridicând limitele de retragere a numerarului şi modificând codurile PIN de acces pentru cardurile emise de două bănci din Maroc şi Emiratele Arabe Unite. După ce această etapă a operaţiunii a fost finalizată, infractorii au inscripţionat un număr mare de carduri şi le-au distribuit celor care s-au ocupat de retragerea de numerar, care au acţionat pe teritoriul mai multor ţări.

Deoarece cardurile falsificate au fost de tip preplătit, retragerile de bani nu au declanşat semnale de alarmă rapide deoarece au fost afectate conturile băncilor emitente, nu conturile personale ale clienţilor. Prima lovitură a fost dată în luna decembrie a anului trecut, aceasta fiind probabil un fel de test în cursul căruia au fost retrase circa 5 milioane de dolari.

Doi dintre infractorii acuzaţi, pozând cu banii retraşi fraudulos

Atacul masiv a avut loc în luna februarie a acestui an, hoţii reuşind sa retragă 40 de milioane de dolari în decurs de 10 ore. Cele 36.000 de retrageri de numerar au fost sincronizate, fiind afectate bănci din Japonia, Rusia, România, Egipt, Columbia, Marea Britanie, Canada şi alte circa 20 de ţări. Numai în New York, hotii au folosit aproape 3000 de bancomate pentru a retrage 2,4 milioane de dolari, unul dintre cele mai mari furturi din istoria oraşului.

Întreaga poveste a ieşit la iveală ieri, când procurorii federali din Brooklyn au prezentat acuzaţiile îndreptate împotriva a opt persoane, inclusiv şeful acestei grupări, care a fost găsit mort în cursul lunii trecute în Republica Dominicană. Toate persoanele acuzate sunt tineri americani de origine dominicană. Conform procurorilor, în afara acestui nucleu, au existat multiple grupuri externe, acestea fiind urmărite în prezent de autorităţile ţărilor afectate. Cele opt persoane sunt acuzate de spălare de bani şi conspiraţie cu scop infracţional, fiind pasibili de o pedeapsă de până la zece ani.

Tags:
Urmărește Go4IT.ro pe Google News