De la 1 martie intră în vigoare noile tarife pentru deţinătorii de domenii „.ro”

01.03.2018
De la 1 martie intră în vigoare noile tarife pentru deţinătorii de domenii „.ro”

Începând cu 1 martie 2018, deţinătorii de domenii „.ro” vor putea să achite contravaloarea serviciului de mentenanţă pentru perioada dorită, de minim un an şi maxim 10 ani, tariful practicat de registrul de domenii „.ro” fiind de 6 euro pe an, fără TVA, transmite Mediafax.

Valoarea tarifului a fost stabilită la nivelul pieţei europene din domeniu, ajustată la veniturile şi la puterea de cumpărare a românilor. Tariful practicat de către registrarul ICI Bucureşti va fi de 12 euro pe an, plus TVA, potrivit RoTLD.

Data de expirare a domeniilor .ro se va calcula ţinând cont de principiul conform căruia vechea taxă de înregistrare trebuie să acopere minim 5 ani de mentenanţă.

 

Urmărește Go4IT.ro pe Google News
Adrian Popa
Adrian Popa
Adrian Popa este coordonator al site-urilor Go4it.ro și Go4games.ro. Are 17 ani de experiență în presa centrală și a debutat ca jurnalist specializat pe economie/piețe financiare. Înainte de a ajunge la Grupul de presă Gândul, Adrian a fost redactor-șef la Mediafax.ro și Gandul.ro (fostul ... citește mai mult