Decizia YouTube pentru ascunderea numărului de Dislike-uri, combătută cu plugin-uri care readuc această informație

19.11.2021
Decizia YouTube pentru ascunderea numărului de Dislike-uri, combătută cu plugin-uri care readuc această informație

Potrivit explicației YouTube, afișarea aprecierilor de tip Like și ascunderea dezacordurilor exprimate prin Dislike are scopul de a „proteja creatorii de conținut împotriva tentativelor de hărțuire și atacuri coordonate”. Însă pentru restul lumii, aceasta este doar o modalitate prin care Google își majorează veniturile obținute, încurajând creatorii YouTube să distribuie cât mai multe clipuri video fără grija că vor fi penalizați de urmăritori pentru conținutul de calitate îndoielnică.

Încercând să îndrepte răul perceput, unii entuziaști cu ceva aptitudini de programare au creat deja componente plugin pentru browser-ul web care restabilesc această funcționalitate, sub forma unui indicator alternativ pentru butonul Dislike.

youtube dislike

Disponibil doar pentru browser-ul Chrome, plugin-ul experimental restabilește măcar temporar afișarea numărului de aprecieri Dislike. Problema este că informația este obținută folosind o versiune a componentei Google API care va fi retrasă începând cu data de 13 decembrie. După această dată, numărul de dislike-uri va fi afișat doar creatorilor YouTube autentificați, și doar pentru pagina pe care o administrează.

Pentru restul utilizatorilor, aprecierile negative ar putea fi afișate cel mult în mod aproximativ, pe baza informațiilor colectate independent de Google, pe baza dislike-urilor acordate „la vedere” de alți utilizatori YouTube care folosesc plugin-ul respectiv. Astfel, numărătoarea afișată ar putea fi distorsionată de numărul mult redus de utilizatori YouTube care aleg să folosească și plugin-ul respectiv.

Venind ca o formă de protest la adresa măsurii gândite să liniștească în primul rând creatorii de conținut, aceste plugin-uri care restabilesc numărătoarea de aprecieri Dislike pentru clipurile YouTube probabil că nu vor avea o „viață” lungă, această informație rămânând până la urmă la cheremul Google.

Printre argumentele în favoarea afișării echidistante a aprecierilor pozitive și negative avem în primul rând dorința comunității YouTube de a penaliza conținutul de calitate îndoielnică, motivând în același timp creatorii YouTube care ne fac să revenim pe platforma de video sharing. Însă motivele sunt mult mai ample, numărul dislike-urilor acordate fiind esențial pentru identificarea timpurie a conținutului înșelător, cum ar fi clipuri din categoria clickbait/spam, mesaje de propagandă, informații false, înșelătorii, etc. În ciuda tuturor eforturilor de moderare a conținutului anunțate de Google, răspunsul comunității YouTube este aproape de fiecare dată mai rapid și mai constant decât algoritmi automați.

Urmărește Go4IT.ro pe Google News
Aurelian Mihai
Aurelian Mihai
Aurelian Mihai este cel mai vechi redactor al site-ului Go4it.ro. Are 14 ani de experienţă în presa IT şi cunoștințe ample din sfera tehnologiei. Înainte de a ajunge la Go4it, Aurelian a fost redactor pentru revista XtremPC, acoperind rubrica de știri, desfășurarea de teste comparative și ... citește mai mult