Editorul video de pe YouTube include acum o funcţie avansată de „blur”

Autor: Cătălin Niţu 26.02.2016
Editorul video de pe YouTube include acum o funcţie avansată de „blur”

YouTube a fost întotdeauna un serviciu care doreşte să ofere funcţii avansate de editare şi partajare video online, lansând în timp un editor video de bază, cât şi posibilitatea de a îmbunătăţi materialele după upload. Cea mai nouă funcţie a editorului video oferă o funcţie avansată, disponibilă în general în aplicaţii de editare profesionale: posibilitatea de a masca anumite elemente cu un filtru de ceaţă.

Deseori se întâmplă să filmăm ceva cu telefonul mobil în public şi abia după publicarea pe reţele de socializare să observăm elemente nedorite în cadru. Acestea pot fi de obicei mascate în post-procesare, folosind software scump, însă YouTube oferă acum această capabilitate direct în browser. După posibilitatea de adăugare de subtitrări şi adnotări, serviciul include acum şi o nouă unealtă: Custom Blurring Tool.

Pentru a masca elementele nedorite, este de ajuns să accesezi tab-ul Custom Blurring din tab-ul „Enhancements” în editorul video. Aici poţi alege o porţiune care să rămână mascată, iar în cazul în care este vorba despre elemente în mişcare precum persoane sau vehicule, chenarul mascat va le va urmări. Spre diferenţă de adnotări şi alte mesaje care pot fi ataşate din editorul YouTube, măştile de ceaţă nu pot fi eliminate de către cei care vizualizează clipurile.

Probabil că într-un viitor îndepărtat, serviciile online de streaming vor include editoare video atât de performante încât nu va mai fi nevoie de utilizarea soluţiilor offline scumpe pentru proiecte simple.