Facebook a introdus funcţia Graph Search negând utilizatorilor dreptul la intimitate

18.01.2013
Facebook a introdus funcţia Graph Search negând utilizatorilor dreptul la intimitate

De când cu noul Graph Search, membrii Facebook nu mai pot bloca afişarea informaţiilor personale din pagina de profil în listele cu rezultate returnate la folosirea funcţiei Search.

Facebook a introdus funcţia Graph Search negând utilizatorilor dreptul la intimitate

Modificarea a fost operată imediat după anunţarea noului motor de căutare socială semantică, prin înlăturarea din meniul de configurare a opţiunii ce permitea utilizatorilor să aleagă excluderea informaţiilor din propriul profil din rezultatele returnate altor utilizatori care folosesc funcţia Search. Aparent, schimbarea a fost necesară deoarece funcţia Graph Search este dependentă de informaţiile conţinute în paginile de profil ale utilizatorilor, iar blocarea acestora ar fi afecta buna funcţionare a serviciului de căutare.

Rezultate returnate la folosirea funcţiei Graph Search

Din păcate insistând pentru obţinerea unor liste de rezultate cât mai cuprinzătoare, Facebook încalcă intimitatea utilizatorilor care până acum au optat pentru restricţionarea accesului la propriile informaţii. Opţiunea exclusă printr-o modificare adusă politicii de confidenţialitate Facebook putea fi folosită pentru a face imposibilă găsirea profilului de utilizator de către cei aflaţi în afara listei de prieteni, atât timp cât deţinătorul acestuia nu lua iniţiativa pentru a-i contacta. Însă astfel de profiluri ascunse ar încurca buna funcţionare a motorului Graph Search, aşa că a fost înlăturată.

Galerie de imagini returnate la folosirea funcţiei Graph Search

Potrivit administratorilor Facebook, mai puţin de 10% dintre utilizatori au avut activată opţiunea pentru restricţionarea accesului la informaţiile din pagina de profil, astfel că numărul celor afectaţi de modificare este destul de mic. Din păcate la fel de adevărat este şi că multe din informaţiile postate de utilizatori pe Facebook Timeline nu sunt intenţionate pentru a fi văzute în afara cercului de prieteni apropiaţi, iar existenţa unui motor de căutare ce oferă accesul la aceste informaţii în mod public, pentru oricine, nu poate fi un motiv de bucurie decât pentru cei cu obiceiuri dubioase.

Urmărește Go4IT.ro pe Google News
Aurelian Mihai
Aurelian Mihai
Aurelian Mihai este cel mai vechi redactor al site-ului Go4it.ro. Are 14 ani de experienţă în presa IT şi cunoștințe ample din sfera tehnologiei. Înainte de a ajunge la Go4it, Aurelian a fost redactor pentru revista XtremPC, acoperind rubrica de știri, desfășurarea de teste comparative și ... citește mai mult