Facebook admite falsificarea şi altor date vizând afişările generate de reclame

17.11.2016
Facebook admite falsificarea şi altor date vizând afişările generate de reclame

Într-o postare pe blog, oficialii Facebook confirmă ceea ce unele companii de publicitate suspectau deja.

Punând totul în seama unui bug de programare, Facebook dezvăluie că a calculat greşit cifrele de afişări raportate cu unele din sistemele pentru evaluarea reclamelor afişate în paginile reţelei de socializare:

„Am descoperit un bug în funcţionarea sistemului Page Insights. La unul din dashboard-urile prezentate, sumarul pentru propagarea paginilor în intervale de 7 zile şi 28 zile a fost calculat eronat ca fiind o simplă sumă a afişărilor zilnice, fără a scoate din cifrele rezultate afişările care reprezintă vizite repetate ale aceloraşi utilizatori.”

”Astfel, după de-duplicare sumarul de afişări pentru 7 zile va fi în medie cu 33% mai mic, respectiv 55% mai mic atunci când este luat în calcul intervalul de 28 zile. Bug-ul descoperit a fost activ încă din luna mai 2016 şi va fi corectat în cursul săptămânilor următoare”.

Facebook nu este la prima „scăpare” de acest gen, compania admiţând contorizarea greşită şi a afişărilor pentru clipuri video, în unele cazuri raportând cifre de afişări cu 60%-80% mai mari decât în realitate.

Tags:
Urmărește Go4IT.ro pe Google News
Aurelian Mihai
Aurelian Mihai
Aurelian Mihai este cel mai vechi redactor al site-ului Go4it.ro. Are 14 ani de experienţă în presa IT şi cunoștințe ample din sfera tehnologiei. Înainte de a ajunge la Go4it, Aurelian a fost redactor pentru revista XtremPC, acoperind rubrica de știri, desfășurarea de teste comparative și ... citește mai mult