Facebook aleargă după Shazam sau SoundHound şi anunţă o opţiune pentru identificarea audio

22.05.2014
Facebook aleargă după Shazam sau SoundHound şi anunţă o opţiune pentru identificarea audio

Faptul că Facebook încearcă să devină o reţea socială bună pentru partajarea oricărui tip de conţinut nu mai este o noutate pentru nimeni, compania imitând sau cumpărând serviciile care s-au dovedit populare în rândul utilizatorilor. Conform unui anunţ oficial făcut ieri, Facebook va adăuga o nouă facilitate care va face inutile, cel puţin pentru utilizatorii asidui ai acestei reţele sociale, produsele de identificare audio precum Shazam sau SoundHound.

Compania a anunţat ieri că va lansa în curând un o nouă opţiune care va permite utilizatorilor să partajeze mai uşor informaţii despre piesa muzicală, filmul sau serialul TV pe care acesta le asculta sau vizionează. În cazul în care opţiunea va fi activată, utilizatorii vor vedea în caseta de dialog pentru compunerea unui mesaj şi o pictogramă nouă care semnalizează activitatea procesului de recunoaştere audio. După identificarea conţinutului media care se aude în fundal, utilizatorii vor avea posibilitatea să insereze informaţia în mesaj.

În funcţie de tipul de conţinut, prietenii vor putea vedea atât informaţia partajată de utilizator, cât şi informaţii suplimentare despre aceasta, cum ar fi o secvenţă de 30 de secunde în cazul muzicii sau informaţii despre sezonul şi episodul serialului TV identificat.

Urmând să devină disponibilă pe platformele Android şi iOS în cursul săptămânilor următoare, noua opţiune de recunoaştere audio va debuta pentru început doar pe teritoriul Statelor Unite. Facebook nu a dezvăluit când vom putea beneficia această nouă opţiune şi în alte zone geografice, însă, ţinând cont că Shazam sau SoundHound sunt oferite la nivel global, probabil că extinderea nu va fi o problemă nici pentru Facebook.

Tags:
Urmărește Go4IT.ro pe Google News