Facebook contribuie la lista de SPAM cu o soluție proprie trimiterea de mail-uri newsletter

Autor: Aurelian Mihai 29.01.2021
Facebook contribuie la lista de SPAM cu o soluție proprie trimiterea de mail-uri newsletter
Foto: Pixabay

Deși există aproape de când internetul, email-urile recurente de tip newsletter încă obțin efectul dorit de cei care le folosesc, atât de mult încât până și Facebook va oferi o soluție proprie pentru inundarea inbox-ului cu mesaje.

Spre deosebire de trimiterea unui e-mail oarecare, trimiterea unui newsletter implică mult mai mult efort pe partea suportului tehnic. Mai mult decât atât, poate fi de ajutor și să ai o listă cu „fani” pe care să-i poți inunda cu mesaje. Vechea condiție a abonării manuale la liste newsletter este de domeniul trecutului. Platformele moderne de social media dispun de mult mai mulți potențiali „clienți”.

Facbook newsletter

Fie că este vorba de adresa email pe care o folosești de obicei, sau afișarea unui mesaj de notificare pentru un Newsletter recepționat direct pe Facebook, administratorii platformei de socializare par hotărâți să ofere o soluție pentru potențialii clienți.

” Facebook lucrează la instrumente pentru trimiterea de buletine informative de către jurnaliști și scriitori”, spune un raport al The New York Times.

Serviciul Newsletter pregătit de Facebook se află încă la un stadiu incipient de dezvoltare, scopul acesteia fiind asistarea dezvoltării unei baze de urmăritori pe Facebook și lista de email pentru mesaje newsletter. În plus, instrumentul  va oferi și un model de abonament plătit, ajutând autorii de conținut să monetizeze de pe urma creațiilor proprii.

Inițiativa se încadrează sub egida Proiectului de jurnalism Facebook și este susținută în mod activ de CEO-ul Mark Zuckerberg. Cu toate acestea, nu este clar când vor fi anunțate oficial noile instrumente newsleter, compania neoferind încă un sistem clar pentru atragerea jurnaliștilor interesați.