Facebook dă în judecată un antreprenor care a clonat 100.000 profile Instagram pe site-uri fantomă

20.11.2020
Facebook dă în judecată un antreprenor care a clonat 100.000 profile Instagram pe site-uri fantomă

Originar din Turcia, Ensar Sahinturk ar stârni invidie în rândul piraților specializați în distribuirea de conținut în rețeaua BitTorrent, antreprenorul creând aproape o rețea paralelă cu Instagram, clonând mai mult de 100.000 profile publice fără a cere permisiunea autorilor.

Începând cu anul 2017, Sahinturk a creat o întreagă rețea de site-uri care duplicau conținut din rețeaua instagram, preluând inclusiv numele persoanelor care s-au înregistrat pe platforma deținută de Facebook. Desigur, nefiind vorba de o sincronizare în timp real, orice pagină Instagram duplicată rămânea pe site-urile fantomă, chiar dacă între timp autorul decidea să șteargă anumite poze, sau întreg contul de instagram.

Instagram Ensar Sahinturk
Ensar Sahinturk

Aparent, scopul era valorificarea conținutului furat prin mijloace cum ar fi afișarea de reclame, Sahinturk țintind înainte de toate generarea cât mai multor fișări. Din păcate, asta presupunea promovarea „la liber” a conținutului.

uplicat, atrăgând prin orice mijloace vizitatori din motoarele de căutare, sau de pe alte platforme, accesul fiind permis fără niciun fel de restricții. Spre exemplu, noțiuni precum conturi private de Instagram, sau dreptul de a șterge pozele pe care nu le mai dorești accesibile public, nu existau pentru Sahinturk.

Potrivit Facebook, administratorii Instagram au luat la cunoștință despre afacerea paralelă derulată de Sahinturk abia în anul 2019, fiind alarmați de „traficul de date voluminos” direcționat către anumite adrese IP.

Într-o postare pe blogul companiei care anunța procesul, Jessica Romero, directorul Facebook pentru aplicarea platformei și litigii, a spus că Facebook a trimis anterior scrisori solicitând încetarea activității și a dezactivat conturile pe Facebook și Instagram folosite de Sahinturk. Acum compania încearcă să „obțină o interdicție permanentă” împotriva sa.

Procedeul de duplicarea conținutului subminează confidențialitatea și capacitatea utilizatorilor de a controla informațiile distribuite pe Instagram este interzisă de Termenii de Utilizare ai platformei, a spus Romero.

Urmărește Go4IT.ro pe Google News
Aurelian Mihai
Aurelian Mihai
Aurelian Mihai este cel mai vechi redactor al site-ului Go4it.ro. Are 14 ani de experienţă în presa IT şi cunoștințe ample din sfera tehnologiei. Înainte de a ajunge la Go4it, Aurelian a fost redactor pentru revista XtremPC, acoperind rubrica de știri, desfășurarea de teste comparative și ... citește mai mult