Facebook introduce filtre de imagine pentru poze mai expresive

26.08.2011
Facebook introduce filtre de imagine pentru poze mai expresive

Facebook continuă să-şi îmbunătăţească pachetul de facilităţi puse la dispoziţia utilizatorilor, de această dată adăugând noi opţiuni pentru cosmetizarea pozelor distribuite în cadrul reţelei de socializare.

Facebook

Inspirat de Instagram, o populară aplicaţie utilizată pentru personalizarea pozelor prin aplicarea de diverse efecte peste imaginile originale, Facebook este pe cale să introducă o funcţie similară chiar în meniul de încărcare a pozelor, de unde vom putea alege dintr-un set iniţial de 12 filtre, ce va fi extins odată cu trecerea timpului. Aparent, noua facilitate este gata de lansare chiar şi acum, dar este amânată din cauza setului de filtre încă nefinalizat.

Facebook Instagram

Anunţul vine după o tentativă eşuată de achiziţie a portofoliului Instagram, o companie care în prezent numără peste 8 milioane de utilizatori şi tocmai a anunţat investiţii în valoare de 7 milioane dolari.