Facebook introduce noi facilităţi pentru semnalarea şi prevenţia cazurilor de suicid

16.06.2016
Facebook introduce noi facilităţi pentru semnalarea şi prevenţia cazurilor de suicid

De la simple frustrări sau nemulţumiri, până depresie şi gânduri de suicid, mesajele şi stările de spirit transmise de prietenii de pe Facebook pot fi o mărturie pentru ultimele zile din viaţa unei persoane sau un strigăt de ajutor, care dacă este recunoscut la timp va duce la evitarea unui deznodământ tragic.

Pornind de la ideea ca şi pe Facebook pot fi salvate vieţi, administratorii reţelei de socializare au pus la punct un set de unelte pentru gestionarea cazurilor de depresie şi prevenirea tentativelor de suicid, atunci mesajele şi trăirile exprimate de utilizatori Facebook par să indice o astfel de posibilitate. Funcţia testată mai întâi cu un grup restrâns de utilizatori din Statele Unite şi Marea Britanie a fost extinsă la nivel global, oferind utilizatorilor opţiuni pentru raportarea mesajelor suspecte, precum şi instrucţiuni traduse în limba nativă, conţinând recomandări privind modul de abordare şi cum ar putea ajuta persoanele aflate în dificultate.

În urma marcării mesajelor de status sau a postărilor, autorii acestora vor fi informaţi despre faptul că altcineva şi-a exprimat îngrijorarea. Persoanei vizate îi vor fi prezentate opţiuni pentru contactarea unui prieten sau a unui număr de telefon la care pot discuta cu un psiholog, respectiv citi alte recomandări care să ajute la depăşirea situaţiei pe cont propriu.

Din păcate, noua funcţie pentru raportarea persoanelor aflate în stare de depresie lasă loc şi pentru abuzuri, existând posibilitatea ca unele mesaje de status să fie raportate cu intenţia de a face o glumă pe seama autorului. Facebook dă însă asigurări că va gestiona cazurile cele mai serioase cu ajutorul unei echipe dedicate de operatori.

Facebook Messenger ascunde o parte din mesajele pe care le primeşti într-o căsuţă „secretă”. Iată cum le poţi vedea

Tags:
Aurelian Mihai
Aurelian Mihai
Aurelian Mihai este cel mai vechi redactor al site-ului Go4it.ro. Are 14 ani de experienţă în presa IT şi cunoștințe ample din sfera tehnologiei. Înainte de a ajunge la Go4it, Aurelian a fost redactor pentru revista XtremPC, acoperind rubrica de știri, desfășurarea de teste comparative și ... citește mai mult