Facebook pregăteşte extinderea serviciilor WhatsApp către mediul de afaceri

19.05.2015
Facebook pregăteşte extinderea serviciilor WhatsApp către mediul de afaceri

Facebook a anunţat cu ocazia conferinţei F8 de anul acestea debutul iniţiativei Businesses on Messenger. Parte din planul pentru transformarea Facebook Messenger într-o platformă de sine stătătoare, programul va permite utilizatorilor Messenger să comunice direct cu reprezentanţii brandurilor şi companii, solicitând servicii de asistenţă şi alte informaţii.

Între timp, noi indicii sugerează aplicarea aceluiaşi tratament şi pentru serviciul WhatsApp. Potrivit dezvăluirilor făcute de publicaţia Bloomberg, citând declaraţiile lui David Wehner – CFO-ul Facebook – sunt deja cercetate modalităţi pentru aplicarea modelului de comunicare business-to-consumer şi în reţeaua WhatsApp. ˝Creden că deschiderea acestui model de comunicare (business-to-consumer) are un bun potenţial de afaceri pentru noi˝, declară CFO-ul Facebook. ˝Pe măsură ce învăţăm aceste lucruri, cred că vor apărea oportunităţi pentru a aduce o parte din aceste funcţii şi în WhatsApp, dar asta este mai mult un plan pe termen lung˝, a mai declarat David Wehner.

Facebook pregăteşte o iniţiativă pentru deschiderea serviciilor WhatsApp către mediul de afaceri

Tot un plan pe termen lung pare şi iniţiativa Businesses on Messenger, programul anunţat în prima parte a acestui an fiind şi acum limitat doar la unele companii ˝selecţionate˝ din Statele Unite.

Tags:
Urmărește Go4IT.ro pe Google News
Aurelian Mihai
Aurelian Mihai
Aurelian Mihai este cel mai vechi redactor al site-ului Go4it.ro. Are 14 ani de experienţă în presa IT şi cunoștințe ample din sfera tehnologiei. Înainte de a ajunge la Go4it, Aurelian a fost redactor pentru revista XtremPC, acoperind rubrica de știri, desfășurarea de teste comparative și ... citește mai mult