Facebook Story Bump va promova lucrurile interesante dar încă necitite din News Feed

Autor: Dorian Prodan 07.08.2013
Facebook Story Bump va promova lucrurile interesante dar încă necitite din News Feed

News Feed-ul Facebook este un loc unde informaţiile noi se adună într-un ritm atât de sus ţinut, încât compania susţine că un utilizator obişnuit este întâmpinat la fiecare autentificare de circa 1500 de actualizări. Compania a experimentat cu diverse tehnici pentru selectarea automată a conţinutului important, iar Story Bump este cea mai recentă dintre acestea.

Noua modificare a algoritmului de calculare a importanţei şi afişare a conţinutului  are ca scop aducerea sub ochii utilizatorilor a acelor noutăţi pe care aceştia nici măcar nu le-au văzut pentru că erau prea vechi, dar care sunt suficient de importante pentru că primesc încă Like-uri sau comentarii. Acestea vor fi afişate în zona superioară din News Feed chiar dacă sunt mai vechi, oferind astfel o şansă în plus pentru descoperirea unor lucruri, cel puţin teoretic, suficient de interesante pentru a primi atenţie.

Compania afirmă că a testat Story Bump pe un eşantion redus de utilizatori şi că schimbările au adus un spor de interactivitate de circa 5 procente pentru informaţiile obişnuite si de circa 8 procente pentru cele publicate pe paginile dedicate. La acest algoritm nou se adaugă cei care sortează conţinutul în funcţie de interacţiunile cu persoana sau pagina care l-a publicat, de utilizatorii care au interacţionat cu acelaşi tip de conţinut (Last Actor) sau de frecvenţa interacţiunilor cu un anumit tip de conţinut.

Facebook a afirmat că acest algoritm nu va afecta modul în care este afişat conţinutul special promovat. Noua actualizare a sistemului EdgeRank va deveni activă treptat pentru toate conturile de utilizatori, aplicaţiile pentru platformele mobile urmând să primească şi ele o actualizare. 

Tags: