Google Reader, RSS oriunde

12.05.2008
Google Reader, RSS oriunde
Bune şi rele

Tag-uri în locul directoarelor

Organizarea feed-urilor se face pe bază de tag-uri. În Google Reader, deosebirea constă în faptul că aceluiaşi flux îi pot fi aplicate mai multe tag-uri. În plus, tag-urile pot fi atribuite şi posturilor individuale, nu numai fluxurilor. Postul din cadrul unui flux cu tag-ul X, poate primi şi tag-ul Y.

Această facilitate este utilă, dacă de exemplu, vrei să revezi mai târziu un anumit post fără a apela la funcţia de căutare sau dacă te interesează în mod deosebit doar anumite posturi ale unui flux.

O problemă pe care Google nu a sesizat-o până acum (sau nu-i pasă) este legată de gestionarea tag-urilor. Există toate opţiunile necesare, mai puţin posibilitatea redenumirii. Dacă ai creat un tag în care ai inclus câteva fluxuri iar apoi te-ai răzgândit şi vrei să-l redenumeşti, nu poţi.

Trends

Iubitorii de date statistice – printre că număr şi eu – au la dispoziţie secţiunea Trends. Aceasta ţine evidenţa activităţii tale în Google Reader şi îţi spune la câte fluxuri RSS ai subscris în total, câte posturi ai citit în ultima lună, în ce perioade al zilei, săptămânii sau lunii citeşti fluxurile RSS, care sunt fluxurile actualizate cel mai des sau mai rar, ce fluxuri citeşti pe telefon şi altele.

Google Reader

În afară de informaţia în sine, aceste statistici te pot ajută să filtrezi fluxurile la care ai subscris. De exemplu, poţi renunţa la fluxurilor inactive.

Ca orice aplicaţie Web modernă, Google Reader oferă şi shortcut-uri pentru majoritatea funcţiilor. De exemplu, dacă apeşi "u" va fi ascunsă lista cu fluxuri din stânga paginii, cu "j" şi "k" se poate naviga manual înainte şi înapoi prin posturile unui flux, apăsând "s" aplici o stea unui anumit post etc. Lista completă cu shortcut-urile din Google Reader se găseşte aici.

În anumite situaţii, se poate dovedi util şi suportul offline pe care Google Reader îl oferă. Cu ajutorul utilitarului Google Gears, Google Reader poate fi folosit şi când nu îţi merge conexiunea la Internet.

Recomandări

Una dintre "funcţiile mici" dar utile, este cea de recomandări. Pe baza fluxurilor RSS pe care le-ai adăugat, Google Reader întocmeşte automat o listă de site-uri care crede el că reprezintă interes pentru tine. La crearea acestei liste cu recomandări, Google Reader ia în calcul domeniile din care fac parte fluxurile la care ai subscris deja. De exemplu, dacă ai în Google Reader numeroase fluxuri de site-uri IT, îţi vor fi recomandate alte site-uri din aceeaşi categorie.

Google Reader

Dincolo de toate funcţiile şi aturile amintite, Google Reader mai are un merit: este îmbunătăţit continuu. La diverse perioade de timp, cei de la Google implementează funcţii noi, la fel cum programtorii vin cu versiunii noi la programele proprii. Dacă printre noutăţile viitoare se va regăsi şi o funcţie de filtrare şi grupare automată a posturilor care tratează acelaşi subiect, Google Reader va deveni regele încoronat al clienţilor RSS online.

Nu uita să adaugi fluxurile go4it.ro în reader-ul tău RSS pentru a fi la curent cu cele mai importante noutăţi din IT şi gadgeturi.

Urmărește Go4IT.ro pe Google News