Google+ sărbătoreşte prima sa aniversare

29.06.2012
Google+ sărbătoreşte prima sa aniversare

Acum exact un an, Google+ pătrundea cu entuziasm în lumea reţelelor de socializare, pornind cu un arsenal convingător de facilităţi şi resurse de promovare aproape nelimitate din partea creatorului Google. Bucurându-se de o creştere rapidă în primele luni, întreţinută în mare parte de curiozitatea utilizatorilor dornici să încerce ceva nou, Google+ părea să devină un competitor serios la adresa Facebook, principalul său rival.

Google+ sărbătoreşte prima sa aniversare

Un an mai târziu, Google+ se poate lăuda cu 250 milioane de utilizatori înregistraţi, din care cel puţin 150 milioane îi accesează serviciile măcar o dată pe lună. Dintre aceştia, aproximativ 75 milioane interacţionează cu reţeaua Google+ în fiecare zi, accesând diverse funcţii sau recomandând conţinut apăsând butonul +1 din paginile web.

Creşterea în popularitate, deşi impresionantă dacă ne raportăm la intervalul de timp scurs de la lansare, poziţionează Google+ încă mult în urma reţelei Facebook – principalul său competitor având în prezent peste 900 milioane de utilizatori.

În prezent, principala problemă pentru reţeaua Google+ nu este lipsa de promovare, sau setul de facilităţi oferit – ambele aspecte fiind bine acoperite de Google. Dificultatea constă în convingerea utilizatorilor Facebook să dea o şansă reţelei Google+, ştiind că majoritatea prietenilor sunt deja pe Facebook şi probabil nu vor migra odată cu ei în reţeaua Google+.

Aplicaţia Google+ pentru telefoane cu sistem Android

Pentru a încuraja mai mulţi utilizatori să încerce reţeaua Google+, iar în cele din urmă să o aleagă ca platformă de socializare preferată, Google a îmbogăţit în mod constant funcţionalitatea reţelei şi a extins suportul pentru dispozitive mobile. Ultimele adiţii au fost prezentate la conferinţa Google I/O, când Google a anunţat o nouă aplicaţie pentru telefoane Android, ce vine cu un set nou de profiluri, bară de ribbon-uri şi sistem de notificări. Suplimentar, au fost prezentate şi aplicaţii native pentru tablete Android şi iPad, adaptate pentru ecranele acestora.

Google+ Events

Tot la conferinţa Google I/O a fost prezentat şi o funcţie complet nouă, numită Events. Aceasta oferă integrare cu Google Calendar, permite trimiterea de invitaţii pentru diverse evenimente, monitorizarea participării, distribuirea de poze şi altele.

Planificarea unui eveniment Google+

Pentru a defini un eveniment, nu trebuie decât să alegem un titlu, data şi ora de desfăşurare, iar opţional locaţia unde va avea loc. După precizarea ultimelor detalii, putem trece la alegerea persoanelor pe care dorim să la invităm. Aceştia pot fi prieteni din cercurile Google+, dar şi persoane care nu sunt membri ai reţelei de socializare. Diferenţa este că cei din urmă nu vor avea acces la funcţii avansate, cum ar fi sistemul live photo sharing.

Alegerea temei pentru eveniment

Avem de ales între 28 de teme „cinematografice” pentru invitaţii (imagini cu animaţii subtile), sau putem folosi butonul Change Theme pentru a crea o temă personalizată.

Exemplu de eveniment Google+

Persoanele care primesc o invitaţie au posibilitatea să confirme sau să respingă participarea, cu opţiunea de a-şi verifica propriile angajamente fixate în Google Calendar înainte de a da un răspuns.

Evenimentele care urmează să aibă loc sunt listate în secţiunea New Events. La selectarea unui eveniment putem vedea lista celorlalţi participanţi şi orice comentarii lăsate de aceştia.

Confirmarea unui eveniment Google+

Înainte, pe durata şi după desfăşurarea evenimentului, participanţii au posibilitatea să adauge fotografii, încărcând imagini în mod direct, dând link către acestea sau folosind aplicaţia Google+ instalată pe telefonul mobil.

Imagini şi comentarii ataşate unui eveniment Google+

Toate imaginile apar în secţiunea Event information, iar dacă activăm opţiunea Party Mode din aplicaţia Google+, pozele venite de pe telefonul mobil sunt încărcate imediat ce au fost obţinute.

Google+ History

Funcţia History, disponibilă momentan doar într-o versiune preliminară, include un API destinat administratorilor web. Aceştia pot insera cod suplimentar în structura website-ului sau aplicaţii, ce permite păstrarea unui istoric cu activităţile utilizatorilor în profilele Google+. Spre exemplu, dacă cineva ascultă o melodie în media player, activitatea va fi înregistrată, dar nu publicată în paginile reţelei de socializare. Totuşi, cei care doresc să distribuie astfel de informaţii au posibilitatea să o facă, modificând setările de confidenţialitate ale profilului de utilizator Google+.

Chiar dacă nu vor face minuni în direcţia promovării reţelei Google+, noile funcţii sunt binevenite, mai ales sistemul de invitaţi cu funcţie Party Mode – deosebit de utilă pentru urmărirea evenimentelor aflate în plină desfăşurare.

Urmărește Go4IT.ro pe Google News
Aurelian Mihai
Aurelian Mihai
Aurelian Mihai este cel mai vechi redactor al site-ului Go4it.ro. Are 14 ani de experienţă în presa IT şi cunoștințe ample din sfera tehnologiei. Înainte de a ajunge la Go4it, Aurelian a fost redactor pentru revista XtremPC, acoperind rubrica de știri, desfășurarea de teste comparative și ... citește mai mult