Google Search, ajutat cu un sistem de inteligenţă artificială pentru a răspunde mai eficient la întrebări

Autor: Aurelian Mihai 27.10.2015
Google Search, ajutat cu un sistem de inteligenţă artificială pentru a răspunde mai eficient la întrebări

Potrivit dezvăluirilor făcute chiar de oficialii companiei, motorul Google Search este ajutat să ofere răspunsuri coerente la întrebările ambigue puse de utilizatori cu ajutorul unui sistem de inteligenţă artificială foarte sofisticat.

Aproximativ 15% din solicitările trimise de utilizatori motorului Google Search sunt preluate de AI-ul Rank Brain. Echipat cu tehnologii de procesare a limbajului natural, acesta merge mai departe decât simpla potrivire a unor cuvinte cheie, putând interpreta şi formulări ambigue de genul ˝Care este numele creaturii aflată la nivelul cel mai de sus în lanţul trofic?„. Ţinând cont de sensul expresiilor folosite şi logica pe care acestea o au într-un anumit context, Google Search poate da răspunsuri apropiate de aşteptările utilizatorilor chiar dacă subiectul căutat nu este clar definit prin cuvinte cheie.

Google Search foloseşte un sistem de inteligenţă artificială pentru a răspunde la întrebări

Din fericire vasta majoritate informaţiilor căutate prin Google Search au mai fost căutate şi în trecut de alţi utilizatori, astfel că AI-ul Rank Brain este solicitat doar ocazional şi numai pentru rezolvarea anumitor interogări ce nu au putut fi procesate prin alte mijloace. Google Search foloseşte sute de ˝semnale„ concepute pentru a returna utilizatorilor cele mai folositoare rezultate la căutări.

Cu eficienţă dovedită în rezolvarea întrebărilor buclucaşe, Rank Brain ocupă locul 3 după contribuţia în Google Search, fiind unul dintre cele mai importante ˝semnale„ contribuind la alcătuirea listelor cu rezultate la căutări.