Google te lasă să pui imagini de fundal, nu să le şi scoţi

Google te lasă să pui imagini de fundal, nu să le şi scoţi

Cum a promis acum o săptămână, Google a dat drumul opţiunii prin
care utilizatorii pot alege o imagine de fundal pentru homepage-ul
motorului de căutare. Începând de azi, această funcţie este
disponibilă pentru toate ţările.

Pe google.ro, de exemplu, a fost adăugat un link, numit
„Schimbaţi imaginea de fundal”, în partea stângă jos
.
Acesta va deschide o fereastra în care ai la dispoziţie patru
opţiuni pentru alegerea imaginii: propriul calculator, Picasa Web,
Galeria publică şi Alegerile editorului.


Google

Pentru a elimina imaginea aleasă şi a reveni la aspectul
iniţial, trebuie să dai click pe link-ul „Eliminaţi imaginea de
fundal” din acelaşi colţ stânga jos. Doar că această
opţiune este afectată de un bug
. Imaginea nu este
eliminată şi nu se revine la aspectul iniţial. Apare o altă imagine
în locul ei.

Cu alte cuvinte, până acest bug va fi eliminat, odată aleasă o
imagine pentru fundalul Google, aceasta nu poate fi scoasă, ci doar
înlocuită cu alta. Să sperăm că Google va rezolva rapid problema
pentru că multora dintre noi nu le place Google cu imagine de
fundal.

Tags:
Urmărește Go4IT.ro pe Google News