Hărțile Google Maps vor afișa răspândirea COVID-19

24.09.2020
Hărțile Google Maps vor afișa răspândirea COVID-19

Google colorează hărțile Google Maps pentru a reflecta nivelul de răspândire al pandemiei COVID-19.

Activată de la secțiunea Map Details, noul tip de hartă folosește media cazurilor de infectare COVID raportate în ultimele 7 zile, ilustrând riscul de călătorie folosind o paletă de culori sugestive. Cu cât culoarea afișată este mai închisă, cu atât mai mare este pericolul.

Google Maps te ajută sa-ți gestionezi riscul de infectare COVID

Pentru o mai bună interpretare a informației prezentate, fiecare regiune va avea o etichetă cu media numărului de cazuri raportate la 100.000 de locuitori și o săgeată, indicând tendința de creștere sau diminuare a cazurilor de infectare.

Google precizează că datele privind trendul de răspândire COVID-19 sunt prelevate din surse oficiale (autoritățile locale și Organizația Mondială a Sănătății), disponibilitatea acestora variind de la o regiune la alta. Serviciul va fi disponibil în 220 de țări, Google activând aceste informații la nivel de oraș. Aceleași surse sunt folosite și pentru a livra informații detaliate prin intermediul Google Search.

Implementată la nivel de server, noua informație va apărea în versiunile de Android și iOS ale clientului Google Maps, dar și interfața pentru web browser.

Suplimentar față de informațiile privind riscul de infectare, utilizatorii Google Maps mai pot afla și despre posibile restricții de călătorie, gradul de aglomerare al mijloacelor de transport în comun și alertele emise de transportatorii locali.

Urmărește Go4IT.ro pe Google News
Aurelian Mihai
Aurelian Mihai
Aurelian Mihai este cel mai vechi redactor al site-ului Go4it.ro. Are 14 ani de experienţă în presa IT şi cunoștințe ample din sfera tehnologiei. Înainte de a ajunge la Go4it, Aurelian a fost redactor pentru revista XtremPC, acoperind rubrica de știri, desfășurarea de teste comparative și ... citește mai mult