Google vrea să-şi extindă serviciile media cu transmiterea canalelor de televiziune prin IPTV

Google vrea să-şi extindă serviciile media cu transmiterea canalelor de televiziune prin IPTV

Platforma Smart TV de la Google nu a avut până acum un impact vizibil deşi au fost lansate deja două generaţii de echipamente Google TV, însă compania nu doreşte să renunţe atât de uşor. Conform Wall Street Journal, Google intenţionează să intre pe piaţa streaming-ului live TV, compania negociind în prezent cu marile companii media.

Conform sursei anonime citate de Wall Street Journal, Google negociază în prezent contractele pentru distribuţia de conţinut digital cu mai multe companii media importante. Serviciul pe care Google doreşte să-l lanseze nu este însă unul de tip Video on Demand, precum cele oferite de Netflix sau Amazon Instant, ci unul IPTV, care urmăreşte distribuirea canalelor TV prin intermediul conexiunilor broadband.


Citeşte şi:

VIDEO: vezi cât de tare va fi FIFA 14

Primul contact cu noul joc din seria NFS

GTA V – imagini noi şi un bundle exclusiv


Pentru o ţară mai puţin atractivă pentru distribuţia de conţinut digital precum România, posibilul serviciu Google nu are o importanţă imediată. Compania deţine însă suficiente resurse financiare, o platformă software populară şi propriile conexiuni broadband în câteva oraşe nord-americane, succesul unei astfel de iniţiative urmând să influenţeze dezvoltarea serviciilor IPTV şi în alte zone geografice.

Rămâne însă de văzut dacă şi companiile media vor fi interesate să intre pe această nouă piaţă, avantajele pentru acestea nefiind prea evidente. Ţinând cont că Google este proprietarul unei platforme publicitare foarte puternice, compania ar putea folosi însă acest avantaj pentru a oferi furnizorilor de canale TV posibilităţi superioare de selectare a publicului-ţintă pentru spoturile publicitare, un avantaj pe care canalele clasice de distributie media nu îl pot oferi.

Google nu este prima companie mare care este interesantă să influenţeze viitorul televiziunii şi să profite de acest lucru. Intel deja a confirmat că a demarat un proiect care urmăreşte dezvoltarea unei soluţii complete hardware şi software, iar Apple se pare că este şi ea angajată în negocieri pentru dezvoltarea platformei software pentru viitorul şi de mult timp zvonitul televizor care-i va purta numele.

Tags:
Urmărește Go4IT.ro pe Google News