Google Wave a fost tras pe linia moartă

Google Wave a fost tras pe linia moartă

Deşi multe dintre serviciile sale se bucură de un mare succes,
din când în când Google mai dă şi rateuri. Prin rateuri înţelegem
produse care fie nu se bucură de aprecierea utilizatorilor, fie se
renunţă la ele după un timp. Cel mai nou rateu se numeşte Google
Wave.

Vă aduceţi aminte, probabil, cum a fost anunţat în luna mai 2009
Google Wave. Cu surle şi trâmbiţe, Wave era prezentat ca un produs
revoluţionar care va aduce comunicarea la un nou nivel şi care,
printre altele va înlocui mail-ul.

Evident, Google Wave nu a dus la dispariţia mail-ului. Din
contră, 4 august 2010 va rămâne în istorie ca data la care a
dispărut el.

Problema lui Google Wave era faptul că nu avea ca ţintă nicio
nevoie în mod special. Se puteau găsi pentru el diverse utilizări,
care implicau comunicarea în timp real. Însă nu putea
înlocui nici mail-ul, nici messenger-ul şi, în general, nicio formă
de comunicare clasică
.

Google a decis să renunţe la Wave dar va folosi tehnologia
respectivă în alte servicii. Cine ştie, poate pe viitor unele din
caracteristicile lui Google Wave se vor regăsi chiar în Gmail.

Deocamdată, Google Wave nu a fost închis, acesta putând fi
accesat şi utilizat în continuare. Va fi închis, eventual, la un
anumit moment.

Google Wave

Tags:
Urmărește Go4IT.ro pe Google News