Kiddle: motorul de căutare pentru copii, mai sigur decât Google

13.11.2020
Kiddle: motorul de căutare pentru copii, mai sigur decât Google

Google este cel mai mare motor de căutare din lume, însă căutările de pe acesta nu permit foarte multe limite pentru copii. Astfel, conținut care nu le este destinat poate fi găsit chiar și din greșeală, iar setările de filtrare a conținutului nu îi va proteja de tot ceea ce se găsește online. Soluția pare să fie Kiddle, o alternativă la Google dedicată copiilor, care permit căutări în siguranță pentru cei mici. Deși are la bază tot Google, rezultatele fiind afișate din căutări Google Safe Search, există și câteva limitări în plus.

Kiddle promite rezultate cenzurate în căutările web, dedicate copiilor

De exemplu, Kiddle nu va returna rezultate pentru cuvinte vulgare sau înjurături, cerând copiilor să realizeze o nouă căutare. Anumite subiecte sunt interzise de la început, în timp ce altele trebuie formulate într-o manieră mai moderată. Nu poți căuta termenul „death”, dar poți căuta „dying”, care oferă informații adaptate la limbajul copiilor despre procesul de a muri.

Căutările din Kiddle afișează rezultatele într-o anumită ordine: primele trei rezultate sunt din pagini scrise special pentru copii, care sunt alese individual de către angajații Kiddle, pentru a nu exista riscul de a pătrunde aici conținut neaprobat. Următoarele 4-7 poziții sunt de pe site-uri care nu sunt pentru copii, dar conțin texte scrise într-o manieră pe care copiii să le înțeleagă. Și acestea sunt verificate și alese de către editorii companiei. În cele din urmă, de la poziția 8, apar texte de pe site-uri „obișnuite”, pentru publicul larg, dar care sunt scrise într-un limbaj destinat adulților. Acestea sunt filtrate folosind Google Safe Search.

Desigur, acest serviciu nu este infailibil, însă există șanse mai mici ca utilizatorii să dea peste conținut mai riscant. Ce blochează cu siguranță sunt înjurăturile și alte cuvinte sensibile. Subiecte mai pentru adulți precum alcool, droguri sau violență vor apărea, însă cu informații factuale.

Kiddle oferă și mai multe tipuri de căutări precum link-uri web, informații, imagini, știri și chiar clipuri video. Cei care găsesc conținut nepotrivit copiilor pe Kiddle au și opțiunea de a raporta respectivele materiale pentru a fi blocate pe viitor.

Chiar dacă este un serviciu pentru copii, acesta este totuși dedicat celor cu vârste de minimum 8 ani.

sursa: Lifehacker

Urmărește Go4IT.ro pe Google News
Cătălin Niţu
Cătălin Niţu
Redactor-șef Go4it.ro. Lucrează în presa de tehnologie și gaming din 2008. Absolvent al Facultății de Jurnalism și pasionat de gadget-uri, PC-uri și console de gaming. citește mai mult