Nou model de business pentru escrocii de pe Instagram: blocarea oricărui cont de utilizator contra unei sume de bani

08.08.2021
Nou model de business pentru escrocii de pe Instagram: blocarea oricărui cont de utilizator contra unei sume de bani

Cu 60 de dolari poți obține blocarea aproape oricărui cont de Instagram. În schimb, dacă ești tu victima, recuperarea contului te poate costa 3500-4000 dolari.

Escrocii de pe Instagram au dezvoltat un nou model de business, care exploatează tocmai mecanismele de securitate ale platformei de socializare pentru a obține blocarea și închiderea contului deținut de utilizatorii legitimi. Schema funcționează destul de simplu, atacul pornind de la un cont Instagram care a primit anterior eticheta de „cont verificat”, parcurgând etapele de confirmare a identității. Nu contează cine anume a parcurs verificarea inițială, atât timp cât badge-ul este primit iar contul respectiv se află deja sub controlul atacatorului.

Următorul pas este „personalizarea” contului folosit drept momeală cu numele, biografia și pozele victimei selectate, după care raportezi contul acesteia ca și cum ar inpersona identitatea contului tău „verificat”. Aparent, solicitarea este procesată de AI-ul platformei de socializare fără intervenție din partea unui operator uman, verdictul fiind în mod invariabil dat în favoarea contului de Instagram „verificat”.

Aparent, te poți feri ce acest tip de atac setând o poză de profil care nu conține chipul tău, sau a altei ființe umane. Explicația este cât se poate de simplă. Distincția de „cont verificat” se acordă doar conturilor Instagram setate cu poza ta „reală” ca imagine de copertă. Drept urmare, dacă contul atacat este setat cu o poză generică, raportarea pentru impersonare eșuează.

O altă modalitate prin care escrocii pot bloca la comandă conturi de Instagram este raportarea în masă a pozelor pentru încălcări ale politicilor Instagram (ex. sinucidere și acte de auto-vătămare). Este nevoie de un număr de conturi fantomă, controlate cu ajutorul unor script-uri specializate și folosite pentru a ataca în mod coordonat contul victimei. Avalanșa de raportări declanșează blocarea automată a contului respectiv, recuperarea accesului fiind posibilă doar în urma verificării manuale de către un operator Instagram, proces care poate dura multe zile.

În mod cinic, escrocii care au transformat în job full-time blocarea și deturnarea conturilor de Instagram oferă și servicii de recuperare a conturilor, tarifele care pot atinge mii de dolari variind în funcție de criterii precum numărul de urmăritori și mărimea colecției de poze.

Contactați pentru clarificări, administratorii Instagram au precizat doar că investighează site-uri care oferă servicii de banning, încurajând utilizatorii să raporteze persoanele pe care le suspectează de a fi implicate în astfel de activități.

Tags:
Urmărește Go4IT.ro pe Google News
Aurelian Mihai
Aurelian Mihai
Aurelian Mihai este cel mai vechi redactor al site-ului Go4it.ro. Are 14 ani de experienţă în presa IT şi cunoștințe ample din sfera tehnologiei. Înainte de a ajunge la Go4it, Aurelian a fost redactor pentru revista XtremPC, acoperind rubrica de știri, desfășurarea de teste comparative și ... citește mai mult