Qualcomm se aliază cu Iridium pentru aducerea conectivității satelit pe telefoanele cu Android

06.01.2023
Qualcomm se aliază cu Iridium pentru aducerea conectivității satelit pe telefoanele cu Android
People who own certain Snapdragon-powered phones will be able to send standard text messages via satellite, though the costs aren't yet clear. (Chris Velazco/The Washington Post)

Un parteneriat semnat între gigantul Qualcomm și Iridium ar putea aduce conectivitate prin satelit pe mult mai multe telefoane cu Android.

În primă etapă, conectivitatea prin satelit va fi rezervată pentru telefoane Android din gama premium și, cu anumite limitări, pentru anumite modele mid-range. Astfel, pe modele flagship bazate pe Snapdragon 8 Gen 2 vom putea trimite și recepționa mesaje SMS prin satelit, dacă conexiunea la rețelele terestre de telefonie mobilă nu este disponibilă. La nivel de bază, funcționalitatea va fi limitată la alertarea serviciilor de urgență și schimburi de mesaje text cu operatorii acestora.

Deși chipseturile Qualcomm sunt întâlnite pe milioane de telefoane cu Android, conectivitatea prin satelit a fost anunțată mai întâi de rivalul Apple, ca o exclusivitate pentru posesorii de telefoane iPhone 14. Între timp, Google, Samsung și Huawei au anunțat propriile implementări ale acestui serviciu, adăugat pe modele selectate de telefoane cu Android.

Însă din rolul de mare furnizor de chipseturi, Qualcomm ar putea aduce conectivitatea prin satelit la îndemâna a milioane de utilizatori, oricare ar fi brandul preferat de telefoane.

Cât despre Iridium, acesta este cel mai vechi furnizor de servicii de telefonie prin satelit, activ încă din anul 1997. Spre deosebire de alternative nou apărute, precum Starlink, rețeaua Iridium se bazează pe doar 75 de sateliți, însă cu o capacitate individuală mult mai mare decât micro-sateliții SpaceX. Reînnoiți în anul 2019 cu tehnologii de ultimă generație, aceștia pot prelua mai multe apeluri telefonice simultane și livra conexiuni de internet mai rapide, însă la costuri în general prea mari pentru consumatorii de rând. Avantajul este că rețeaua de sateliți amplasați pe orbită relativ înaltă, de aproximativ 780Km deasupra Pământului, oferă o acoperire mai mare și cu mai puține fluctuații de semnal decât rețeaua Starlink.

Qualcomm spune de funcționalitatea numită Snapdragon Sattelite va fi încorporată doar în chipseturile din gama premium, însă va fi disponibilă atât de pe smartphone, cât și de pe tablete, laptopuri sau chiar unele modele de autoturisme. Cel mai important, serviciul nu va fi restricționat la apelarea serviciilor de urgență, deși, este posibil ca accesul să fie contracost, cu doar o perioadă inițială de acces gratuit (ex. unul sau doi ani de acces pentru dispozitivele nou achiziționate).

Din păcate, disponibilitatea serviciului Snapdragon Sattelite va fi decisă la nivel de țară, anumite guverne putând avea obiecții față de „imunitatea” acestui tip de conexiune la mecanismele uzuale de interceptare și cenzură.

Tags:
Urmărește Go4IT.ro pe Google News
Aurelian Mihai
Aurelian Mihai
Aurelian Mihai este cel mai vechi redactor al site-ului Go4it.ro. Are 14 ani de experienţă în presa IT şi cunoștințe ample din sfera tehnologiei. Înainte de a ajunge la Go4it, Aurelian a fost redactor pentru revista XtremPC, acoperind rubrica de știri, desfășurarea de teste comparative și ... citește mai mult