Radio online: de la FM la radio online.Totul despre radio online

16.09.2008
Radio online: de la FM la radio online.Totul despre radio online

Orice post de radio care se respectă trebuie să emită online. Ca şi pentru alte domenii, zicala "dacă nu eşti pe Internet, nu exişti" este valabilă şi în ceea ce priveşte posturile de radio. Probabil că undeva în viitorul nu foarte îndepărtat FM-ul va fi istorie, iar radioul pe care acum îl prindem pe calea undelor va rămâne doar radio online.

Vinton Cerf, cel care a pus bazele Internetului, spunea cu ceva timp în urmă că televiziunea migrează încet dar sigur spre online. Dacă televiziunea va fi victima Internetului, de ce nu ar fi acest lucru valabil şi pentru radio? În fond şi la urma urmelor, migrarea posturilor radio de la unde la online este mult mai uşor de făcut.

Deşi există şi la noi posturi care emit exclusiv online, marile posturi de radio clasice, nu s-au mutat complet online. Emit pe Internet, însă atât timp cât publicitatea le vine tot pentru rating-ul realizat în formatul clasic, nu vor renunţa la forma lor actuală. Peste ocean, de exemplu, există numeroase posturi de radio online care obţin suficiente venituri din publicitate pentru a se autofinanţa şi a obţine profit. Cheltuielile pentru susţinerea unui post de radio online sunt mult mai mici, iar cifrele obţinute din publicitatea pe Internet sunt în creştere.

Radio online – posturi româneşti

Fără a avea pretenţia de a fi cuprins toate posturile, în continuare sunt listate o parte din posturile de radio româneşti care pot fi ascultate pe Internet. Dacă dai click pe link-ul din dreptul postului de radio, îl poţi asculta direct în Winamp (cu condiţia să îl ai instalat).

Radio 21 – http://89.238.252.130:8000/listen.pls
Kiss FM – http://www.mykiss.ro/live
Europa FM – http://europafm.rdsnet.ro:7000/listen.pls
National FM – http://193.226.163.57:8000/national
Magic FM – http://80.86.106.136:9000/listen.pls
Radio Total – http://radiototal.evolva.ro:8032/live.m3u
Info Pro – http://stream.infopro.ro:8020/live.aac
Romantic FM – http://www.romanticfm.ro/asculta.m3u
Pro FM – http://www.profm.ro/live.m3u
Radio Deea – http://89.32.199.129:8000/deea.m3u

Winamp

Radio online – în Winamp

Dacă foloseşti Winamp ai la dispoziţie una dintre cele mai mari baze de date cu posturi de radio online. Este suficient să deschizi Media Library şi să te duci la secţiunea SHOUTcast Radio. Acolo vei găsi mii de posturi radio online organizate pe categorii. Există şi funcţie de căutare, dacă te interesează un anumit post.

Urmărește Go4IT.ro pe Google News