TikTok pregătește AI Avatar, un serviciu pentru generarea pozelor de avatar folosind AI

26.04.2023
TikTok pregătește AI Avatar, un serviciu pentru generarea pozelor de avatar folosind AI

TikTok pregătește AI Avatar, o nouă funcție pentru generarea pozelor de avatar folosind inteligență artificială. Asemănător serviciului oferit contracost de aplicația Lensa a dezvoltatorului Prisma Labs, opțiunea create Avatar va solicita încărcarea mai multor poze, rezultatul apărând câteva ore/zile mai târziu.

Noua opțiune este diferită de sistemul „text-to-image” asemănător DALL-E, dezvoltat de TikTok pentru a permite utilizatorilor să-și genereze imagini de fundal pornind de la simple descrieri text. Însă modul de folosire este cât se poate de simplu, utilizatorii fiind solicitați să încarce între trei și zece poze selfie la calitate cât mai bună, surprinzând de aproape detaliile feței. Întrucât procesarea AI se face în cloud, pe serverele TikTok, acestea ar fi extrem de aglomerate dacă fiecare utilizator ar primi o putere de procesare mai mare, care să creeze rezultate mai bune. Astfel, rezultatul este anunțat mai târziu, timpul de așteptare variind în funcție de gradul de încărcare al serverelor. Tot pentru a limita încărcarea serverelor, Tiktok va permite folosirea generatorului AI Avatar doar o dată pe zi.

Odată generate, noile poze de avatar „creionate” de AI pot fi descărcate și folosite în aplicație, TikTok acceptând o colecție de până la 30 poze AI avatar selectabile. De asemenea, imaginile astfel generate pot fi postate și cu opțiunea TikTok story.

Desigur, fiind vorba de ByteDance, este alegerea fiecăruia dacă să încarce pe servere din China poze detaliate, adăugând propria față unei uriașe colecție de semnături faciale ce ar putea servi și altor scopuri decât cel intenționat de utilizator. Cum ar fi, identificarea și urmărirea fiecărei mișcări în spații publice, oriunde există o cameră video conectată la internet.

Tags:
Urmărește Go4IT.ro pe Google News
Aurelian Mihai
Aurelian Mihai
Aurelian Mihai este cel mai vechi redactor al site-ului Go4it.ro. Are 14 ani de experienţă în presa IT şi cunoștințe ample din sfera tehnologiei. Înainte de a ajunge la Go4it, Aurelian a fost redactor pentru revista XtremPC, acoperind rubrica de știri, desfășurarea de teste comparative și ... citește mai mult