Top 5 funcţii ale noii interfeţe Google

Top 5 funcţii ale noii interfeţe Google

În urmă cu mai puţin de o săptămână, Google a pus în practică o
nouă interfaţă. Unora le place, altora nu. Gusturile nu se discută,
iar părerile sunt împărţite, ca de obicei. Dar, în final, noua
interfaţă va rămâne în picioare, fie că ne place sau nu.

Ceea ce mulţi nu reuşesc că realizeze este că noua interfaţă nu
este doar o simplă schimbare grafică. Este rezultatul
adăugării unor funcţii noi
. Este doar mijlocul prin care
utilizatorii au acces la un număr din ce în ce mai mare de
instrumente.

Google, ca şi alte motoare de căutare de altfel, au dobândit,
de-a lungul timpului, numeroase funcţii noi. Aceste funcţii trebuie
să se regăsească, într-un fel sau altul, în cadrul interfeţei. Noua
interfaţă Google vine să ofere acces rapid la o serie întreagă de
facilităţi. Unele dintre acestea au fost adăugate chiar odată cu
implementarea noii interfeţe, pe când altele existau deja de mai
multă vreme.


Google

Aceste funcţii noi au rolul de a ajuta utilizatorul să găsească
informaţia căutată şi să sporească nivelul de relevanţă al
rezultatelor afişate. Rămâne doar ca şi utilizatorii să le
folosească şi să înţeleagă avantajele oferite.

Cu menţiunea că nu toate funcţiile la care se va face referire
sunt disponibile şi pe google.ro, iată care ar fi 5 dintre cele mai
interesante facilităţi introduse odată cu noua interfaţă
Google.

Căutarea noutăţilor

Uneori vrem să găsim doar materiale recente. Fie căutăm o ştire,
fie vrem să găsim un anumit subiect de actualitate, există situaţii
în care nu ne interesează rezultatele mai vechi de câteva zile.

Aici intervine funcţia de filtrare a rezultatelor pe
criteriu cronologic
. Dacă acesta nu este afişat automat,
trebuie să apeşi link-ul „More search tools”.


Google

Există mai multe opţiuni de filtrare cronologică:

  • Cele mai noi
  • Ultimele 24 de ore
  • Ultimele 2 zile
  • Ultima săptămână
  • Ultima lună
  • Ultimul an
  • Un anumit interval


Google

Interesant este că rezultatele filtrate astfel sunt actualizate
şi afişate în timp real. Să zicem că dai o căutare şi alegi să fie
afişate doar cele mai noi rezultate. Dacă, între timp, Google
indexează o pagină nouă care corespunde criteriilor tale de
căutare, aceasta va apărea automat în fruntea listei.

Rezultate locale

În versiunile noi de Chrome şi Firefox există suport pentru
funcţia „location”. Pe baza acesteia, site-urile pe care le
accesezi cunosc zona în care te afli
. Prin urmare, acestea
îşi pot schimba conţinutul pentru dobândi o relevanţă locală.


Google

De exemplu, dacă vei căuta „pizza”, rezultatele vor fi afişate
în funcţie de cât de aproape sunt de zona în care te afli. Un alt
exemplu în acest sens este căutarea după cuvântul „weather”. În
acest caz, în loc să fie afişate site-urile care oferă prognoza
meteo, vor apărea chiar link-urile care duc către pagina cu
condiţiile meteo locale.

Informaţie vs. comerţ

Când rezultatele sunt afişate la grămadă, relevanţa lor are de
suferit. Uneori căutăm un produs (de exemplu, un model de telefon
mobil) doar pentru a ne informa, nu pentru a-l cumpăra direct. Iar
motoarele de căutare au tendinţa de a da prioritate magazinelor
online în pofida site-urilor care publică recenzii.


Google

Noua interfaţă Google are două opţiuni care numesc „Fewer
shopping sites” respectiv „More shopping sites”. Prima
prioritate site-urilor care conţin informaţii despre
produse
(articole, ştiri, teste etc.). A doua va afişa cu
prioritate magazinele online de unde poate fi cumpărat produsul
respectiv.

Vezi cum arată un site înainte să intri pe
el

Dacă vrei să fii precaut, să eviţi să intri pe site-uri care ar
putea fi infectate sau pur şi simplu să-ţi faci o idee despre
site-urile afişate de Google, poţi activa opţiunea „Page
previews”.


Google

Cu această opţiune activată, paginile Google vor afişa
în dreptul fiecărui rezultat o mică imagine de preview
.
Practic poţi vedea ce te aşteaptă înainte de a da click pe un
rezultat.

Caută în cercul de cunoscuţi

Noul Google are o opţiune numită Social. În loc să caute în
întreg indexul propriu, Google va afişa rezultatele în funcţie de
profilul pe care ţi l-a făcut.

Google ştie ce prieteni ai pe Twitter şi pe Facebook, ce
contacte ai în agenda de Gmail şi ce site-uri urmăreşti în Reader.
Iar când vei selecta opţiunea Social va căuta doar în aceste tipuri
de informaţii.


Google

Cum foloseşti interfaţa veche

Ştiu că nu toţi utilizatorii sunt încântaţi de noua interfaţă.
Din fericire pentru cei nemulţumiţi, există posibilitatea folosirii
în continuare a vechii interfeţe.

O posibilitate ar fi folosirea acestei adrese în locul
căutării obişnuite
. Utilizatorii care folosesc Google
Chrome
sau Firefox cu extensia Greasemonkey au la dispoziţie
un script care aduce înapoi vechea interfaţă.

Chiar dacă a primit destule critici, impresia generală lăsată de
noua interfaţă Google este pozitivă. În fond, această schimbare
este o urmare a noilor funcţii introduse.

Tags:
Urmărește Go4IT.ro pe Google News